Home Focus Ca-RO Quebec-Montreal Quebecul vrea să-i forțeze pe medici stomatologi să rămână în sistemul public de sănătate

Quebecul vrea să-i forțeze pe medici stomatologi să rămână în sistemul public de sănătate

0
Quebecul vrea să-i forțeze pe medici stomatologi să rămână în sistemul public de sănătate

Ministrul sănătății din Quebec a declarat  că va semna un decret ministerial pentru a-i bloca pe stomatologii care vor să se retraga din sistemul public pe fondul unei dispute mai vechi cu privire la negocierile contractuale. Anunțul lui Gaétan Barrette a apărut la scurt timp după ce 2000 de stomatologi au depus actele pentru a se retrage din sistemul public.

Conflictul a luat amploare în timp ce cele două părți au rămas blocate într-o dispută în care dentiștii amenință să iasă din sistem și astfel, sute de mii de persoane să nu mai poată beneficia de îngrijire subvenționată, dacă nu se va ajunge la un nou acord.

Președintele asociației medicilor stomatologi, Serghei Langlois, a declarat că primul lot de retrageri depuse joi este programat să intre în vigoare la 25 august, ceea ce spune că îi dă guvernului timp suficient pentru a face o înțelegere.

Stomatologii au cerut la începutul acestei săptămâni ca premierul Philippe Couillard să intervină în negocierile cu cei 4.300 de membri ai asociației, care au rămas fără contract începând din 2015.

Ei spun că nu mai doresc ca de aceste negocieri să se mai ocupe Gaetan Barrette, pe care îl acuză că dorește să facă schimbări care vor reduce substanțial venitul anual al dentiștilor generaliști din întreaga provincie, venit care acum este în medie de 180.000 dolari pe an.

Barrette a anunțat oficial într-o conferință de presă că va semna un ordin ministerial pentru a impune o lege specială care să asigure menținerea serviciilor. ” Ca membru al acestui guvern, nu pot accepta ca pacienții din sistemului public să fie victime ale acestor negocieri” a spus ministrul.

“Când se vine cu o lege specială, nu cred că situația se va îmbunătăți”, a replicat Langlois.

Quebec-ul acoperă costurile de îngrijire stomatologică pentru copiii sub 10 ani și pentru persoanele care trăiesc din ajutoare sociale, scrie Montreal Gazette.

Langlois spune că, dacă medicii dentiști renunță la sistemul public, aproximativ 620 000 de persoane vor fi private de îngrijire subvenționată, exceptând procedurile stomatologice de urgență.