Toamna trecută, scriitoarea Felicia Mihali a ales să plece în Marele Nord canadian, lucrând din septembrie 2017 până in iulie 2018 pentru Commission scolaire francophone du Nunavut, la École des Trois-Soleils din Iqaluit, singura școală cu predare în limba franceză din teritoriu. Întoarsă de curând acasă, ne-a povestit despre cum este să trăiești într-un loc unde până și timpul îngheață uneori.

Dintotdeauna te-au atras călătoriile și explorarea unor teritorii necunoscute. În Marele Nord ai fost deja o dată; de ce te-ai întors ?

Dincolo de paralela 60, lucrurile tind să capete o viață proprie, mult mai simplă, dar și mai dură. Izolarea, frigul extrem de până la -55 de grade în ianuarie-februarie, pericolul de a muri la orice pas au fasonat un mod de viață și de gândire aparte.

Felicia Mihali

Acestea au fost câteva elemente care m-au atras în Nord, un teritoriu unde te descoperi pe tine înainte de a-i descoperi pe alții.

Nicio călătorie nu are sens dacă nu te învață ceva nou, esențial, despre locul tău în lume și despre raportul cu ceilalți.

Ne poți face un portret al Nordului?

După timpul petrecut acolo, sunt din ce în mai intrigată de falsa idealizare la care e supusă lumea lor. În Nord, relația cu natura e departe de a fi la fel de tandră precum imaginile puilor de focă vehiculate de fanii lui Brigitte Bardot.

Felicia Mihali

Lobby-ul pentru protecția unei specii care nu este în pericol și care asigură hrana unei populații restrânse amenință o economie de subzistență extrem de fragilă. În rest, pe lângă inuiți sunt mulți străini, ceea ce creează un amestec extrem de heteroclit de rase și limbi.
Iqaluit, unde mi-am petrecut anul, este capitala Nunavutului, teritoriu creat în 1999 și adăugat la Confederația Canadiană. Limba oficială este Inuktitut, iar Parlamentul din Nunavut a dat o ordonanță prin care toți membrii guvernului trebuie să o vorbească.

Sper din inimă ca această măsură să ajute la prezervarea limbii și a culturii inuite, fiindcă afluxul de muncitori din sud pune în umbră tot mai mult populația locală, mai puțin școlarizată și mai puțin obișnuită cu idealurile unei societăți bazate pe concurență.

Chiar și guvernul funcționează după o formă de organizare tradițională, conform căreia legile se dau nu prin vot, ci printr-un acord comun. Nunavutul este azi un fel de El Dorado, un loc unde prețurile exorbitante la locuințe și mâncare nu descurajează, fiindcă salariile sunt pe măsură. Sper ca acest boom economic să nu afecteze echilibrul extrem de fragil al locului.

Ce ai învățat pe parcursul acestui an petrecut în Iqaluit?

Iqaluit reprezintă Canada, la scară mică: este un teritoriu dominat de albi anglofoni peste care se suprapun straturi de populații diferite. Mulți cred că viața în Nord e ca într-un basm, unde copiii se joacă prin zăpadă cu Fram ursul polar. Ei bine, adevărul este că de fiecare dată când, împins de foame, un urs polar intră în comunitate, el trebuie să fie împușcat, pentru securitatea locuitorilor.

CITEȘTE ȘI:  Radu Păltineanu a primit premiul „Aventurierul european al anului 2018"

Când am postat acest lucru pe Facebook m-am trezit cu un val de comentarii ”Greenpeace” despre încălzirea planetei și cruzimea oamenilor. Or, nu Inuiții sunt vinovați de aceste lucuri; ei trăiesc în acest spațiu de 14 000 de ani, fără să afecteze în niciun fel echilibrul locului.

În Nord am învățat să trăiesc după alte coordonate și să înțeleg că viața umană are prioritate. Am învățat, mai ales, să nu mă amestec unde nu mă pricep și să nu îmi dau cu părerea despre lucruri care pot afecta în rău viața altora.

Ce te-a marcat cel mai mult?

Cred că cel mai afectată am fost de raportul zi-noapte, lumină-întuneric. Contra frigului ai mijloace de apărare eficace: haine și încălțăminte adecvate, apartamente încălzite zi și noapte, cu radiatoare de jur împrejurul pereților și taxiuri care circulă tot timpul, peste tot.

Mult mai greu de suportat, din punctul meu de vedere, este noaptea polară, dar mai ales ziua polară. Din noiembrie până prin ianuarie, ziua ține numai două ore, și alea cenușii. Iar din aprilie până prin august ești într-o veșnică zi polară. La miezul nopții, soarele este încă pe cer, dând o lumină înfricoșătoare, galbenă, siderală. Dacă ieși afară în plină noapte, vezi că viața își continuă ritmul de zi: copiii se joacă, mașinile circulă, oamenii se opresc pe stradă să vorbească.

Iqaluit. Foto: Felicia Mihali

Poate fi extenuant. Prin aprilie am avut o cădere psihică, nu mai dormeam și aveam migrene. Mă gândeam chiar să renunț și să vin acasă. Când am fost la medic, singurul sfat pe care mi l-a dat a fost să îmi astup ferestrele și să fac întuneric în casă. În Nord, viața depinde de multe ori de detalii nesemnificative.

Cum e organizată școala acolo?

Am predat franceza la o clasă multi-niveau, anul patru și cinci de primar, o clasă mică, de 12 elevi. Ca în majoritatea școlilor din Marele Nord, din cauza numărului redus de elevi, a penuriei de specialiști și mai ales a lipsei de fonduri, adesea clasele sunt multi-niveau.

Datorită faptului că până în 1999 Nunavut făcea parte din Teritoriile de Nord-Vest (incluzând Manitoba si Alberta), curriculum-ul școlar urmează și acum programul Ministerului Educației din Alberta, atât la nivel de orar, cât si la nivel de materii predate. În prezent, Comisia face demersuri pentru a adopta programul din Québec, dar probabil că aceasta nu se va realiza prea curând.

Iqaluit. Foto: Felicia Mihali

Cititorii tăi sunt convinși că ai venit de acolo cu cel puțin un nou roman în buzunar. A fost o perioadă benefică pentru scris?

A fost o perioadă benefică pentru scris și pentru multe alte proiecte. După un an extenuant la Montréal, unde am lucrat și am terminat un master în același timp, aveam nevoie de odihnă, de timp de reflecție și, în fond, de o schimbare. În tot timpul cât am stat în Iqaluit, m-am scufundat în cărți despre Nord; expedițiile britanice în zona arctică sunt un subiect fascinant din toate punctele de vedere.

CITEȘTE ȘI:  Bogdan Bucur, fostul consul al României la Montreal, a încetat din viață

În plus, am scris o continuare la The Darling of Kandahar care se va numi One Night Stand in Iqaluit. Este un proiect la care am lucrat cu mare pasiune, în fiecare week-end sau în zilele de blizzard când frigul și vântul paralizau orașul ca după o bombă atomică. Atunci, casele clădite pe piloni păreau scufundate în creozot, iar când stăteai în pat, din cauza vântului puternic te clătinai ca într-o barcă. Lumea își punea obiectele de pe etajere pe jos, că să nu cadă.

Cu toate astea însă, pe ansamblu, viața acolo este extrem de simplă, la toate nivelurile: obiceiuri alimentare, vestimentare, ritualuri sociale. De când am revenit, încerc să mă readaptez nu la climă, ci la cantitatea de gesturi și detalii inutile pe care le necesită viața de aici.

Anul acesta a adus și implicarea ta într-un alt proiect : Editura Hashtag. Ce aduce nou această editură pe piața cărții din Québec?

Visam de mult să fac o editură, dar anul petrecut în Nord mi-a dat răgazul să configurez acest proiect și, mai ales, să îmi construiesc o echipă de profesioniști.

Editura a pornit de la nemulțumirea mea față de ce se publică în Québec, mai ales în materie de literatură „migrantă” și străină. Cred că, spre deosebire de alte domenii precum teatrul sau filmul – unde Québecul se află în avangardă, literatura nu reflectă schimbările petrecute în societate. Sunt puțini autori „migranți” publicați și ei aparțin majoritar minorităților vizibile. Numai că există o vastă gamă de „migranți invizibili” care traversează aceleași încercări pe drumul integrării.

Pentru un român, bulgar, rus, ucrainian, sârb sau albanez accentul este un handicap la fel de greu de depășit. Hashtag este interesată deci de literatura creată de acești „migranți invizibili”, în franceză sau engleză, care descriu cu umor și inteligență meandrele vieții de imigrant și nu numai. O a doua linie editorială este dată de traduceri care vizează același spațiu – al Europei de Est – care produce o literatură extrem de bună, dar mai puțin cunoscută în America de Nord.

În Québec, cei trei giganți culturali care decid modele și tendințele sunt Franța, Anglia și Statele-Unite. Numai că literatura lumii este mult mai vastă și mai variată.

Fidelă acestui concept de diversitate și deschidere, editura Hashtag își propune deci să promoveze o literatură de bună calitate produsă în țări precum România, Rusia, Cehia, Polonia, Ucraina, Moldova.

Idealul nostru este să facem pentru literatura est-europeană ceea ce Cristian Mungiu a făcut cu filmele sale pentru cinematografia română.

Ad