Arabia Saudită escaladează conflictul cu Canada

Arabia Saudită escaladează conflictul cu Canada și a cerut Băncii centrale și fondurilor de investiții saudite să vândă tot ce au în Canada, de la imobile la acțiuni, indiferent de cost.

Anunțul a fost făcut de Financial Times și preluat de agențiile de presă și ziarele canadiene.

Saudiții au pus în practică o desfășurare de forță fără precedent după ce ministrul canadian de externe, Chrystia Freeland, a criticat într-un mesaj pe Twitter arestarea unei activiste pentru drepturile omului, Samar Badawi, sora blogerului Raif Badawi, arestat în Arabia Saudită pentru delict de opinie.

Ei au expluzat ambasadorul canadian, l-au rechemat pe al lor de la post și au cerut studenților saudiți din Canada, cărora Arabia Saudită le plătește școlarizarea, să părăsească imediat Canada.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare