Ienupărul

Ienupărul (Juniperus communis) face parte din familia Cupresacee şi este cel mai răspândit conifer din lume.

Există multe soiuri de ienupăr, dar Juniperus communis este cel mai des întâlnit în America de Nord, potrivit site-ului webmd.com. Creşte la altitudini de 700-2.400 m, la marginea pădurilor şi poienilor, în păşuni, coline şi zone muntoase, potrivit site-ului euforgen.org.

Este rezistent la ger, la secetă şi preferă locurile luminoase, scrie Agerpres.

La noi este cunoscut şi sub denumirile: archiş, boabe de brad, brădişor, brazi pitici, cetină, feniar, inibahar, jinept, jip mic, etc.

Este un arbust conifer, răşinos, spontan, care în funcţie de soiuri poate creşte în înălţime între 4 – 8 metri. Are frunze aciculare, cu o dungă albă pe faţă şi verzi-închis pe dos.

Fructele de formă sferică şi dimensiuni mici au culoarea negru-albăstrui, sunt aromate, având un gust uşor dulceag.

Fructele sunt recoltate toamna când sunt complet coapte şi apoi sunt uscate, pentru o utilizare ulterioară. Atât, fructele, cât şi diferite părţi ale arborelui conţin uleiuri esenţiale folosite pentru diferite terapii medicinale.

În medicina pe bază de plante, ienupărul a fost utilizat drept carminativ şi ca inhalant în tratamentul bronşitelor. În medicina tradiţională suedeză, Juniperus communis a fost utilizat pentru tratarea rănilor şi a bolilor inflamatorii, potrivit drugs.com. Grecii au folosit ienupărul ca plantă purificatoare. Fructele sunt adesea folosite ca aromă în diferite mâncăruri şi reprezintă un ingredient esenţial al ginului, scrie Agerpres.

Fructele pe deplin coapte sunt puternic antiseptice, aromatice, carminative, diuretice şi tonice. Acestea sunt utilizate în tratamentul cistitei, afecţiunilor digestive, în cazul artritei cronice şi al afecţiunilor reumatice, potrivit site-ului naturalmedicinalherbs.net. Pot fi consumate crude sau folosite într-un ceai.

Uleiul esenţial obţinut din ienupăr este folosit în aromaterapie şi ajută la eliminarea toxinelor din organism.

Ceaiul de ienupăr, obţinut prin fierberea frunzelor şi a tulpinilor, poate ajuta la funcţionarea normală a sistemului urinar, prin ameliorarea diurezei şi a capacităţii de detoxifiere a rinichilor (infecţii şi litiază urinară).

De asemenea, infuzia din fructele zdrobite poate fi utilizată ca adjuvant în edeme, afecţiuni ale tractului urinar, afecţiuni digestive (infecţii gastro-intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentaţie, dispepsie, flatulenţă, anorexie), bronşite acute şi cronice, reumatism, artrite, gută.

Pulberea din planta de ienupăr poate rezolva din problemele apărute în sistemul digestiv, prin detoxifierea tractului intestinal (prin eliminarea florei de fermentaţie şi de putrefacţie şi a viermilor intestinali) şi totodată creşte şi pofta de mâncare, potrivit site-ului webmd.com.

Pentru reducerea disconfortului care apare la nivelul articulaţiilor, ligamentelor şi muşchilor se pot folosi cataplasme, realizate din pulberea obţinută prin măcinarea fructelor uscate, amestecată cu apă caldă, şi care se aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată să menţină cataplasma la locul afectat minim 30 de minute şi maxim două ore (în funcţie de sensibilitatea pielii).

Prin aplicarea uleiului esenţial diluat de ienupăr, se obţine un efect uşor de încălzire la nivelul pielii şi se consideră că promovează îndepărtarea deşeurilor din ţesuturile subiacente. Uleiul esenţial de ienupăr poate fi inhalat pentru a trata bronşita şi ameliorarea durerii, potrivit site-ului herbwisdom.com.

Există şi contraindicaţii. Astfel, fructele nu ar trebui consumate de către femeile însărcinate, deoarece pot cauza un avort. Consumarea îndelungată a fructelor poate produce iritaţii la nivelul căilor urinare şi hematurie.

În caz de nefrită acută, cronică şi nefroză, ceaiul de ienupăr se administrează numai la recomandarea medicului. În cazul administrării pe durate mai lungi de timp (peste 3 săptămâni) se recomandă asocierea ienupărului cu plante cu efect protector asupra epiteliului renal, cum ar fi nalba, coada şoricelului, muşeţelul. La copii se administrează pe perioade scurte de maxim 7-10 zile.

Dozele se adaptează în funcţie de vârstă şi greutate, potrivit site-ului csid.ro.

Foto de: Patrick AlexanderCC BY-NC-ND 2.0

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare