Premierul canadian Justin Trudeau a refuzat miercuri să prezinte scuze Arabiei Saudite şi şi-a reiterat angajamentul de a apăra drepturile omului în întreaga lume, la câteva ore după ce Riadul a ameninţat Canada cu noi măsuri punitive, relatează AFP.

La două zile de la expulzarea ambasadorului canadian la Riad pentru ”ingerinţă”, regatul saudit a înăsprit tonul miercuri şi a exclus orice posibilitate de mediere, luând în considerare chiar noi sancţiuni împotriva Ottawa.

„Canada a făcut o mare greşeală”, a declarat ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir în cadrul unei conferinţe de presă la Riad. „O eroare ar trebui corectată. Canada ştie ce are de făcut”, a subliniat el.

Întrebat dacă intenţionează să-şi ceară scuze, prim-ministrul canadian Justin Trudeau a răspuns, în mod indirect, negativ.

”Canadienii se aşteaptă ca guvernul nostru să vorbească cu fermitate, în mod clar şi politicos de necesitatea de a respecta drepturile omului în Canada şi în întreaga lume, aceasta este ceea ce vom continua să facem”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă la Montreal, reacţionând pentru prima dată în mod public la această criză diplomatică fără precedent între cele două ţări.

CITEȘTE ȘI:  SUA ridică tarifele vamale pe oțel și aluminiu aplicate Canadei

Luni, regatul saudit a anunţat expulzarea ambasadorului canadian, şi-a rechemat ambasadorul de la Ottawa pentru ”consultări” şi a îngheţat orice noi relaţii comerciale sau investiţii cu Canada, după ce aceasta a condamnat arestarea unor militanţi saudiţi pentru drepturile omului.

„Nu vrem să avem relaţii proaste cu Arabia Saudită”, a spus Trudeau. „Este o ţară care este încă importantă în lume şi care face progrese în domeniul drepturilor omului”, a menţionat el.

„Desigur, Canada îşi va apăra întotdeauna lucrătorii şi companiile, trebuie să ne asigurăm că protejăm interesele canadiene în orice situaţie”, a subliniat Trudeau.

Premierul canadian a adăugat că „discuţiile cu Arabia Saudită continuă”. Ministrul de externe canadian Chrystia Freeland a avut marţi convorbiri cu omologul său saudit, a mai spus el.

În afară de expulzarea ambasadorului şi îngheţarea relaţiilor comerciale, Arabia Saudită şi-a suspendat programele de burse universitare pentru cetăţenii săi în Canada şi va reloca miile de studenţi aflaţi deja în această ţară, a anunţat luni televiziunea de stat de la Riad, pe fondul tensiunilor diplomatice între cele două state.

Tensiunile între Riad şi Ottawa au izbucnit după ce ambasada canadiană s-a declarat vineri, pe Twitter, ‘preocupată grav’ de noul val de arestări de militanţi pentru drepturile omului în regatul saudit.

CITEȘTE ȘI:  Justin Trudeau debutează duminică ca personaj într-un episod din serialul animat „Familia Simpson”

Printre militanţii arestaţi se numără sora unui blogger, Raef Badaoui, el însuşi aflat în detenţie din 2012. Soţia lui Badaoui s-a instalat în Québec din 2013 împreună cu cei trei copii ai lor, anunță Agerpres.

Ad