Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților de la mitingul diasporei

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene la mitingul românilor din diaspora care protestează, vineri, 10 august, la Bucureși, împotriva Guvernului. Manifestația are loc în Piaţa Victoriei din Capitală.

ORA 18.47 Protest Diaspora/Jandarmii au folosit gaze lacrimogene după o busculadă produsă în faţa guvernului

Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene după ce mai multe persoane au încercat să îndepărteze gardurile montate în faţa guvernului.

Mai mult persoane au leşinat în urma acţiunii jandarmilor, altele suferă vizibil din cauza efectului iritant al acestora.

ORA 18.13 Protest Diaspora/ISU Bucureşti: Îngrijiri medicale pentru 36 de persoane; două dintre ele – transportate la spital

Echipajele de prim ajutor au acordat îngrijiri medicale unui număr de 36 persoane dintre cele aflate vineri după-amiază la mitingul din Piaţa Victoriei, dintre care două au dorit să fie transportate la spital, informează ISU Bucureşti.

Potrivit sursei citate, printre persoanele respective se numără şi doi jandarmi, unul cu suspiciune de fractură la degetul mâinii drepte, care a fost transportat la spital, şi unul cu escoriaţii membru superior, acesta refuzând transportul la o unitate spitalicească.

ORA 18.04 Protest Diaspora/Georgian Enache: Colegii mei au fost nevoiţi să folosească spray-urile individuale de protecţie

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat vineri, la Antena 3, că jandarmii sunt în dialog permanent cu protestatarii din Piaţa Victoriei, pentru a-i determina pe aceştia din urmă să nu mai arunce cu diverse obiecte către forţele de ordine, dar a menţionat că jandarmii au fost obligaţi să folosească spray-urile din dotare când a fost rupt gardul de protecţie.

“Colegii mei discută în permanenţă, sunt între manifestanţi şi discută cu ei pentru a-i determina pe aceştia să nu mai arunce cu diverse obiecte către forţele de ordine cu diverse obiecte S-au folosit inclusiv pungi cu excremente, cu urină, care au fost aruncate către forţele de ordine, au fost aruncate de asemenea pietre rupte din carosabil, care nu au ajuns doar în capul jandarmilor, ci au lovit persoane care participau la adunarea publică. Colegii mei au fost nevoiţi, în momentul în care a fost rupt gardul de protecţie, să folosească şi spray-urile individuale de protecţie, pentru că au fost puşi într-o situaţie de pericol, iar legea permite jandarmului să utilizeze toate mijloacele pe care le are în dotare pentru a înlătura acea stare de pericol”, a afirmat Enache.

El a adăugat că momentan situaţia s-a calmat, iar jandarmii care flanchează Guvernul sunt rezerve de intervenţie care pot fi folosite în cazul în care “situaţia escaladează din nou”.

“În acest moment situaţia s-a calmat, din punctul nostru de vedere. Permanent am încercat, încă de la sosirea primilor manifestanţi în piaţă, un dialog cu aceştia, nu este în interesul nimănui escaladarea unor conflicte, colegii (…) sunt rezerve de intervenţie care pot fi folosite în cazul în care situaţia escaladează din nou”, a spus Enache.

Material realizat cu sprijinul Agerpres

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare