Dispariţia unui tanc petrolier cu 17 marinari georgieni la bord

Un tanc petrolier sub pavilion panamez este dat dispărut de o săptămână în largul ţărmurilor Gabonului, au declarat surse militare din Africa Centrală, în timp ce guvernul de la Tbilisi afirmă că 17 marinari georgieni se aflau la bordul navei.

Tancul Pantelena, cu o lungime de 121 de metri, ”a dispărut de pe ecrane” din 14 august şi se afla ”între apele Gabonului şi cele ale Sao Tome şi Principe”, potrivit unor surse militare regionale, citeaza AFP si Agerpres.

Din Tbilisi, Ministerul de Externe a anunţat că 17 marinari georgieni se aflau la bordul navei.

Tancul petrolier, construit în 2006 şi care are o capacitate de 7.000 de tone, aparţine societăţii greceşti Lotus Shipping, care a lansat o operaţiune de căutare, împreună cu ”forţele maritime regionale şi ale Regatului Unit (UKMTO) şi în coordonare cu autorităţile georgiene”, potrivit comunicatului de la Tbilisi.

Pantelena ”a tăiat sistemul de baliză care emite poziţia sa”, potrivit unei surse militare regionale, precizând că ”primul lucru pe care îl fac piraţii când interceptează o navă este să taie baliza”.

Potrivit Biroului Maritim Internaţional, Golful Guineea a devenit un epicentru al pirateriei maritime.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare