Asociaţia INACO cere MEN să ia măsuri pentru stoparea cadourilor acordate profesorilor

Iniţiativa pentru competitivitate (INACO) a trimis o solicitare Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) privind campania “Stop cadourilor în şcoli” prin care se doreşte limitarea cadourilor acordate cadrelor didactice cu diferite ocazii.

INACO susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în anul 2017 cuantumul cadourilor cu ocazia fiecărei sărbători a crescut la 200 de lei/copil în Bucureşti.

Potrivit sursei citate, MEN în parteneriat cu societatea civilă, cu asociaţiile de părinţi şi cu directorii de şcoli poate contribui la schimbarea acestor mentalităţi.

INACO reia propunerea lansată în 2017 către MEN de a crea un sistem de alertă on-line şi telefonic unde părinţii să poată semnala aceste lucruri.

Reprezentanţi INACO au avut, miercuri, o întâlnire cu secretarul de stat Ionel Florian Lixandru, ocazie cu care a fost depusă solicitarea şi a fost înaintată propunerea de a se organiza Forumul Olimpicilor Români în România.

Fotowww.facebook.com/competitivitate

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare