Percheziţii la reşedinţele fostei preşedinte a Argentinei, Cristina Kirchner, suspectată de corupţie

Citește și

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Poliţia argentiniană a declanşat joi percheziţii la reşedinţele fostei preşedinte Cristina Kirchner, la ordinul unui judecător care o suspectează că este responsabilă de un sistem de corupţie din timpul preşedinţiei sale, între 2007 şi 2015.

În jur de 20 de poliţişti au intrat joi într-un imobil dintr-un cartier de lux din Buenos Aires, sub privirile a zeci de jurnalişti. Un cordon de securitate bloca accesul în clădire, relatează AFP citat de Agerpres.

Judecătorul Claudio Bonadio a ordonat percheziţiile în cadrul scandalului ‘Caietelor corupţiei’, care a dezvăluit plata unor sume de bani administraţiei Kirchner de către companii de construcţii şi lucrări publice.

- Publicitate -

Miercuri seară, Senatul a ridicat parţial imunitatea Cristinei Kirchner, acum membră a acestei camere legislative, autorizând percheziţiile.

Avocatul său a denunţat un ‘show mediatic’.

Cazul ‘Caietelor corupţiei’ a ieşit la iveală pe 1 august, când a fost publicat conţinutul mai multor caiete în care Oscar Centeno, şoferul ministrului adjunct al planificării (lucrărilor publice), Roberto Baratta, nota cu meticulozitate data, ora şi locul remiterii banilor.

- Publicitate -

Sumele date ca mită de firme de construcţii şi lucrări publice erau aduse la domiciliile unor miniştri ai guvernului Kirchner, într-un apartament al cuplului Kirchner sau la reşedinţa prezidenţială de la Olivos, în apropiere de Buenos Aires.

SourceAgerpres
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Rusia a convocat un diplomat canadian, în semn de protest față de declarațiile ministrului Melanie Joly

Ministerul de Externe al Rusiei a informat marţi că a protestat pe lângă cel mai înalt reprezentant diplomatic al...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -