Emmanuel Macron le propune europenilor să-şi organizeze securitatea fără a se baza ‘numai pe Statele Unite’

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni că va prezenta „în lunile următoare” un proiect de consolidare a securităţii în Europa, declarând că aceasta nu se mai poate baza doar pe Statele Unite.

„Europa nu se mai poate baza numai pe Statele Unite în privinţa securităţii. Ne revine astăzi responsabilitatea de a garanta securitatea şi, prin urmare, suveranitatea europeană”, a afirmat Emmanuel Macron într-o alocuţiune rostită cu ocazia conferinţei anuale a ambasadorilor, la Paris, relatează AFP citat de Agerpres.

„Trebuie să ne asumăm toate consecinţele sfârşitului Războiului Rece’, a spus el, adăugând că doreşte să lanseze o „reflecţie exhaustivă cu privire la aceste subiecte împreună cu toţi partenerii europeni şi, astfel, cu Rusia”.

- Publicitate -

În opinia sa, „progrese substanţiale către soluţionarea crizei ucrainene, la fel ca respectarea cadrului OSCE” (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), „vor fi, desigur, condiţii prealabile pentru progrese reale cu Moscova”.

„Însă asta nu ar trebui să ne împiedice să lucrăm între noi europenii şi mă bazez pe voi pentru asta”, a spus el, în faţa celor 250 de ambasadori.

Macron a afirmat totodată că deşi „alianţele sunt încă relevante astăzi (…) echilibrul, uneori automatismele, pe care au fost construite, trebuie regândite”.

- Publicitate -

Pentru a „regândi arhitectura europeană de securitate şi apărare”, Macron a afirmat că intenţionează să lanseze „un nou dialog privind securitatea cibernetică, armele chimice, armele convenţionale, conflictele teritoriale, securitatea spaţială şi protecţia zonelor polare, mai ales cu Rusia”.

SourceAgerpres
- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Muzeul Grevin din Montreal s-a închis

Muzeul Grevin din Montreal a anunțat azi că își închide porțile definitiv. Decizia a intrat în vigoare imediat. „După un...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -