Justin Trudeau spune că este posibil să ajungă la un acord cu SUA până vineri privind NAFTA

Premierul Justin Trudeau, a declarat miercuri că ar putea ajunge la un acord cu Statele Unite până vineri în privinţa unei variante modernizate a Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA).

Trudeau a spus în cadrul unui eveniment desfăşurat în localitatea canadiană Kapuskasing că, deşi acordul ar putea fi încheiat vineri, pentru a realiza acest lucru guvernul de la Ottawa nu va renunţa la aspectele pe care le consideră fundamentale pentru ţară, relatează AFP, EFE si Agerpres.

“Ştim că există o posibilitate de a ajunge la un acord bun pentru Canada până vineri. Dar ne menţinem foarte fermi în câteva lucruri care sunt importante pentru canadieni”, a explicat Trudeau.

Prim-ministrul canadian a subliniat că “este doar o posibilitate”.

“Depinde dacă este un acord bun. Am spus-o în trecut: este mai bine să nu existe acord decât să fie un acord rău pentru Canada”, a încheiat Trudeau.

Şefa diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland, se află la Washington pentru negocieri cu reprezentantul pentru comerţ exterior al SUA, Robert Lighthizer.

Luni, în mod neaşteptat, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că a ajuns la un acord comercial cu Mexicul şi că acum este rândul Canadei să se alăture înţelegerii până vineri, când este prevăzut ca textul tratatului comercial să fie trimis Congresului american.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare