Societatea Ornitologică Română anunţă descoperirea unei noi specii de insectă pentru fauna ţării noastre – gărgăriţa stepică a pelinului.

Potrivit unui comunicat transmis joi, o echipă de biologi de la Societatea Ornitologică Română a descoperit o nouă specie de insectă pentru fauna României, Leucomigus candidatus, o specie de gărgăriţă.

“Descoperirea a avut loc în luna iulie, într-o acţiune de monitorizare a faunei desfăşurată în Delta Moldovei, adică situl ROSPA0042, Eleşteiele Jijiei şi Miletinului. Specia a fost găsită şi identificată de biologul Alexandru Pintilioaie, cel care lucrează ca entomolog în proiectul european implementat de SOR în zonă – ‘Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejate Acumulările Belceşti, Sărăturile Jijia Inferioară Prut, Eleşteiele Jijiei şi Miletinului şi Balta Teiva Vişina'”, informează sursa citată de Agerpres.

Alexandru Pintilioaie afirmă că “am putea totuşi să o numim gărgăriţa stepică a pelinului”. “Este o specie de gândac care nu iese cu nimic în evidenţă pentru un necunoscător. Nici nu prea are cum, dat fiind că lungimea maximă la care poate ajunge este de doar 16 mm. Cu toate astea, este un gigant în comparaţie cu alte specii de gărgăriţe, care ating doar 2-3 mm lungime”, spune biologul.

CITEȘTE ȘI:  De pe Facebook adunate

Potrivit SOR, specia trăieşte în Nordul Africii, Asia şi Europa, unde poate fi întâlnită doar în regiunile stepice din partea europeană a Rusiei şi Ucraina.

“În Ucraina este specie protejată, inclusă pe Lista Roşie IUCN. Iar din 2018, specia este parte din fauna României şi este de aşteptat ca specia să fie prezentă şi în alte habitate similare din Moldova, Muntenia si Dobrogea. Specific gărgăriţelor este prelungirea părţii anterioare a capului sub formă de “cioc”, numit rostru, în vârful căruia se găsesc mandibulele cu care aceştia rod plantele cu care se hrănesc. În România se estimează că există circa 1.250 de specii distincte de gărgăriţe. De fapt, insectele sunt cele mai numeroase animale de pe planetă, ele reprezintă 3/4 din fauna Terrei”, se menţionează în comunicat.

SOR precizează că pentru protecţia speciei (valabilă la insecte în general) este necesară protejarea habitatului caracteristic, în cazul de faţă – zonele de sărătură stepice, în care obligatoriu trebuie să fie prezentă şi specia de pelin aferentă, potenţialele probleme putând consta în “transformarea unor zone în teren arabil, precum şi suprapăşunatul”.

CITEȘTE ȘI:  Sonda InSight a ajuns cu bine pe Marte

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizaţie independentă de conservare a păsărilor din România.

Ad