Barack Obama critică Partidul Republican și pe Donald Trump

Fostul preşedinte american Barack Obama a acuzat vineri comportamentul republicanilor care îl sprijină fără rezerve pe Donald Trump şi nu au curajul de a apăra “instituţiile care fac ca democraţia noastră să funcţioneze”.

“Ce s-a întâmplat cu Partidul Republican?”, a întrebat el în Illinois, în prima sa intervenţie politică în cursa pentru alegerile de la jumătatea mandatului, organizate peste aproape două luni.

Fostul preşedinte democrat, în vârstă de 57 de ani, a denunţat cu vehemenţă ideea potrivit căreia “totul va merge bine pentru că sunt indivizi în interiorul Casei Albe care, în secret, nu respectă ordinele preşedintelui”.

“Nu aşa trebuie să funcţioneze democraţia noastră!”, a subliniat el, referindu-se la recentele dezvăluiri făcute de jurnalistul de investigaţie Bob Woodward despre funcţionarea haotică a Casei Albe sub Donald Trump.

După ce a zugrăvit un tablou foarte sumbru al situaţiei politice din Statele Unite, fostul preşedinte şi-a exprimat, totuşi, speranţa, transmite AFP citată de .

“În această beznă politică, văd că cetăţenii se trezesc în întreaga ţară”, a afirmat Barack Obama, lansând un vibrant apel tuturor democraţilor să meargă la urne cu ocazia legislativelor din noiembrie.

“Trebuie să votaţi, pentru că democraţia noastră depinde de voi!”, a spus el.

“Dacă vă gândiţi că alegerile nu au importanţă, sper că cei doi ani care au trecut v-au schimbat ideile”, a insistat fostul preşedinte.

“Cea mai mare ameninţare pentru democraţia noastră nu este Donald Trump (…), ci indiferenţa, cinismul”, a mai spus el într-un discurs entuziast, îndelung aplaudat.

Relativ discret după plecarea sa de la Casa Albă la 20 ianuarie 2017, cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite a ţinut să sublinieze intenţia sa de a se implica în campanie pentru a-i susţine pe democraţi în perspectiva apropiatelor alegeri legislative.

La 6 noiembrie, miza o reprezintă cele 435 de mandate ale Camerei Reprezentanţilor, o treime din Senat şi posturile de guvernator din 36 de state.

Sondajele prevăd un “val albastru” (democrat), iar republicanii, în prezent majoritari în Congres, se tem că vor pierde Camera Reprezentanţilor.

Barack Obama va merge sâmbătă în California şi joi în Ohio.

Fosta Primă Doamnă Michelle Obama, care se bucură de o imensă popularitate, intenţionează şi ea să se implice în campania electorală, fiind prezentă la sfârşitul lui septembrie la Miami şi Las Vegas.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare