Alegeri Quebec 2018. Imigrație. Promisiunile partidelor

Nu există alegeri în Quebec fără ca politicienii să nu vorbească despre imigrație. De multe ori, este singura dată când acest subiect ajunge în atenția opiniei publice, deși imigrația modelat – și continuă să o facă – această provincie.

În 2017, Quebecul a primit 52.388 de imigranți. Dintre aceștia, 57,8% au reprezentat imigrația economică, 23,2% reîntregirea familiei și 17,5% refugiați. Imigranții reprezintă aproximativ 15% din ansamblul populației quebecheze.

Iată ce propun principalele partide la capitolul imigrație.

Parti libéral du Québec – PLQ

A aprobat un plan care prevede că Quebec acceptă între 49.000 și 53.000 de imigranți în 2018.

Au promis să cheltuiască 25 de milioane de dolari în următorii patru ani pentru a oferi mai multe lecții de franceză pentru imigranți și pentru a facilita integrarea acestora în alte locuri din provincie decât Montreal.

Parti Québécois – PQ

Consideră că 50 000 de imigranți anual sunt prea mult pentru Quebec. Provincia nu poate să accepte atât de mulți imigranți în fiecare an.

Vrea ca 25% dintre noii veniți să se stabilesc în comunitățile rurale. Nu e clar cum se va întâmpla acest lucru.

De asemenea, PQ dorește ca imigranții să aibă cunoștințe suficiente de limba franceză, despre Quebec și despre valorile din provincie înainte de a imigra.

Vrea introducerea unui sistem de CV-uri anonime pentru funcția publică, pentru a reduce discriminarea împotriva imigranților.

Vrea să pună la punct un sistem independent de recunoaștere a diplomelor și calificărilor profesionale obținute în afara Quebecului.

Vrea un program de rambursare a cheltuielilor de școlarizare făcute de studenții străini dacă acești decid să rămână și să muncească în Quebec.

CAQ

Legault declară că va reduce temporar numărul de imigranți pe care Quebec îi acceptă anual de la 50.000 la 40.000.

Pentru a se califica pentru un certificat de selecție în Quebec, CAQ dorește ca imigranții să treacă un test de valori și de limbă. Imigranții ar trebui, de asemenea, să dovedească că sunt în căutarea unui loc de muncă. Nu se știe clar cum va impune asta și nici dacă măsura va trece testul tribunalelor.

CAQ vrea să-i expulzeze, după trei ani, pe emigranții care nu trec un test de limba franceză. Partidul crede că imigrația reprezintă o amenințare pentru viitorul limbii franceze în Quebec și, pe cale de consecință, pentru identitatea provinciei. Majoritatea specialiștilor în drept consultații de presa canadiană au spus că o astfel de măsură nu va putea trece niciodată testul tribunalelor, ea depășind competențele Quebecului în materie de imigrație.

Quebec Solidaire

Vrea să creeze rețea de centre de resurse pentru imigranți, pentru a oferi un acces mai ușor la informații despre locuri de muncă și lecții de franceză, printre altele.

A promis, de asemenea, să eficientizeze recunoașterea studiilor și diplomelor  străine.

Vrea să ofere imigranților o asigurare de sănătate din prima zi, fără să-i pună să mai aștepte trei luni.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare