Simona Halep, a 45-a săptămână pe locul 1 WTA

Românca Simona Halep conduce detaşat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, în timp ce japoneza Naomi Osaka a intrat în premieră în top 10, pe locul 7, după ce a cucerit titlul la US Open.

Halep (care va împlini pe 27 septembrie vârsta de 27 de ani) are peste 2.000 de puncte avans faţă de următoarea clasată, daneza Caroline Wozniacki, în ciuda eliminării sale din primul tur la US Open. Podiumul este completat de germanca Angelique Kerber.

Halep a ajuns la 45 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale şi ocupă locul 11 într-un clasament all-time, apropiindu-se de belarusa Victoria Azarenka, aflată pe 10, cu 51 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului WTA.

Osaka, prima japoneză care câştigă un titlu de Mare Şlem, prin victoria reuşită în faţa americancei Serena Williams la New York, a realizat un salt de 12 locuri, până pe 7. Serena a urcat şi ea 10 locuri, fiind acum pe locul 16.

Campioana de anul trecut de la US Open, americanca Sloane Stephens, care s-a oprit în sferturi anul acesta, a coborât de pe locul trei pe 9.

România continuă să aibă şase jucătoare în top 100, celelalte cinci fiind Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan şi Monica Niculescu. Buzărnescu a coborât două poziţii şi e pe 23, ea fiind indisponibilă de mai mult timp, Cîrstea a pierdut o treaptă şi e pe 52, Begu a urcat şase locuri, fiind acum pe 53, Ana Bogdan a urcat trei locuri, până pe 80, iar Niculescu a coborât 19, fiind acum pe 81.

Halep are un avans confortabil şi în ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, de aproape 1.800 faţă de Angelique Kerber şi de peste 2.500 faţă de Petra Kvitova, scrie Agerpres.

Clasamentul WTA la simplu:
1 (1). Simona Halep (România) 8.061 puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.975
3 (4). Angelique Kerber (Germania) 5.425
4 (6). Caroline Garcia (Franţa) 4.725
5 (5). Petra Kvitova (Cehia) 4.585
6 (7). Elina Svitolina (Ucraina) 4.555
7 (19). Naomi Osaka (Japonia) 4.115
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 4.105
9 (3). Sloane Stephens (SUA) 3.912
10 (10). Jelena Ostapenko (Letonia) 3.787

Restul româncelor în clasament

23 (21). Mihaela Buzărnescu 2.028
52 (51). Sorana Cîrstea 1.065
53 (59). Irina-Camelia Begu 1.026
80 (83). Ana Bogdan 785
81 (62). Monica Niculescu 777
150 (139). Irina Bara 422
152 (140). Alexandra Dulgheru 417
221 (222). Andreea Roşca 256
243 (251). Alexandra Cadanţu 228
251 (256). Elena-Gabriela Ruse 216
270 (221). Jaqueline Cristian 189
294 (312). Raluca Şerban 168

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare