Larisa Iordache, operată pentru a treia oară la tendonul ahilian

Sportiva română Larisa Iordache a fost operată pentru a treia oară la tendonul ahilian, la Viena, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.

”După două intervenţii chirurgicale nereuşite în România, Larisa Iordache a trecut printr-o nouă operaţie a tendonului ahilian, de această dată la Viena, în cadrul clinicii Wiener Privatklinik. Îi mulţumim pe această cale domnului profesor doctor Weinstabl pentru implicare şi profesionalism, dar şi domnului Octavian Bellu şi doamnei Mariana Bitang pentru sprijin”, se arată în mesajul postat în reţeaua de socializare.

Larisa Iordache s-a accidentat la încălzire la Campionatele Mondiale de la Montreal din luna octombrie 2017, ea suferind atunci o ruptură de tendon ahilian la piciorul stâng.

Gimnasta a fost operată la întoarcerea în ţară, dar problemele nu au dispărut, iar la începutul lunii decembrie 2017 a fost supusă unei noi intervenţii chirurgicale.

Larisa Iordache | Foto © Federația Română de Gimnastică. Arhivă: Mondialele din 2014, Nanning

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare