România va avea referendum pentru familia tradițională

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori “pentru” şi 13 “contra”. Şapte senatori s-au abţinut.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Pe 1 septembrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie, scrie Agerpres.

Ce au zis senatorii

“Procreerea nu se poate realiza decât între un bărbat și o femeie. (…) Eu nu cred că pământul, omul este rezultatul unei explozii de mari dimensiuni. Eu n-am întâlnit nicăieri în lume o explozie care să fi creat ceva. Există o dimensiune religioasă. (…) Românii sunt o națiune creștină, nu de acum, ci de 2000 de ani. (…) Între 4 și 10 săptămâni, fătul cunoaște ceea ce se cheamă organogeneză, în primul rând inima. Întrebati specialiștii – ce da prima bătaie de inimă? (…) Poporul român are nevoie de continuitate, are nevoie de copii. Am incercat să înțeleg opiniile celor care spun ca sunt de acord ca cuplurile de același sex să poată adopta copii, și probabil nu o fac cu rea intenție. Eu imi doresc să nu existe copii abandonati, nu ar trebui ca raul unui copil sa fie satisfactia altuia,” a declarat senatorul PSD Șerban Nicolae.

“Cei care se opun acestei inițiative au un comportament profund nedemocratic pentru că resping voința cetățenilor. Nimeni nu îmi va putea impune să legiferez păcatul în România”, a declarat senatorul PSD Titus Corlățean.

„Modificarea Constitutiei nu este despre familie, nici referendumul. Este vorba de un demers populist, acaparat de politicieni care încearcă să ne dezbine pe un nonsubiect. Tot ce vreți este să vă faceți campanie, să distrageți atenția. Prea puțin au fost invocate adevăratele probleme pe care le înfruntă familia in Romania. Vă interesează câți copii sunt desparțiți de parinții care sunt nevoiti sa plece in Occident?”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.

(Nota redacției: declarațiile senatorilor au fost preluate de pe Hotnews)

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare