Cenaclul Flacăra revine la Târgu Mureş sub genericul „Au fost o dată în Cenaclu”, la 45 de ani de la apariţia sa în perioada comunistă şi la 33 de ani de la interzicerea manifestării.

La concertul maraton vor lua parte 12 dintre artiştii care s-au lansat în acea perioadă.

„În urma discuţiilor purtate cu Ştefan Hruşcă, iarna trecută, l-am întrebat dacă s-ar putea realiza acest proiect la Târgu Mureş, în primă ediţie, urmând ca în anii viitori să organizăm noi ediţii în care să invităm artişti din fostul Cenaclu Flacăra. Acum avem 12 artişti, din cei peste 25-30 câţi erau pe vremuri. Astfel, am iniţiat acest proiect pentru a asculta muzica acelor ani, care a marcat tinereţea părinţilor noştri şi adolescenţa noastră. Am considerat că este important să le arătăm tinerilor că şi acum 30-40 de ani se făcea muzică de calitate şi că valorile se promovau altfel decât acum. Erau artişti de valoare şi aveau succes, umpleau stadioane întregi, iar lumea se înghesuia să ia parte la spectacolele lor, chiar dacă nu erau îmbrăcaţi atât de extravagant ca în ziua de azi. Îmi amintesc că mergeam împreună, români şi maghiari, era singurul loc în care se simţea libertatea, eram generaţia în blugi”, a declarat, iniţiatorul spectacolului „Au fost o dată în Cenaclu”, Claudiu Maior, consilierul primarului din Târgu Mureş.

CITEȘTE ȘI:  Ministerul Sănătăţii raporteza sase decese în urma infecţiei cu virusul West Nile

Între titanii Cenaclului Flacăra care vor urca pe scena din Cetatea Medievală din Târgu Mureş, vineri seara, se regăsesc Doru Stănculescu, Mihaela Popescu, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Sorin Minghiat, Radu Gheorghe, Adrian Ivaniţchi, Vali Şerban, Ştefan Hruşcă, Cristi Minculescu, Boro şi Valter.

Potrivit lui Maior, artiştii au primit cu entuziasm ideea participării la concertul de relansare a Cenaclului Flacăra şi şi-au exprimat intenţia de a cânta ca în vremurile de glorie ale acestei manifestări, timp de mai multe ore.

„Artiştii s-au bucurat şi poate o să avem surpriza ca acest concert să dureze 5-6 ore şi de aceea ne-am pregătit cu 1.500 de scaune, cu încălzitoare pe scenă, cu corturi în care să se dea ceai din partea Primăriei Târgu Mureş (…) Concertul va fi gratuit şi poate participa oricine iubeşte muzica anilor ’70-’80”, a spus Claudiu Maior.

Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural care s-a desfăşurat între anii 1973 şi 1985, fiind condus de poetul Adrian Păunescu, iar în acest interval au avut loc 1.615 spectacole de muzică şi poezie.

Cenaclul Flacăra a fost interzis după spectacolul din 15 iunie 1985, motivul invocat fiind o busculadă care s-a produs pe stadionul din Ploieşti în urma unei furtuni violente. În acea noapte, din cauza panicii care a fost generată de furtuna care a smuls copertina scenei şi a lăsat stadionul în întuneric, cinci tineri au murit şi peste o sută de oameni au fost răniţi.

Ad