Este bine uneori ca, prinși în hora trepidantă a schimbărilor tehnologice, politice, identitare și de tot felul, să ne oferim răgazul de a ne cufunda o vreme în lumea de altădată și să căutăm acolo gânduri și trăiri de o valoare și o frumusețe inestimabile pe care le-am uitat, ori le-am denigrat din frivolitate spirituală, certitudini pe care le-am pierdut ori suntem pe cale să le pierdem, sentimente de mândrie pe care le-am înjosit prin fel de fel de complexe stupide – de superioritate ori de inferioritate.

Este ceea ce face Mihai Vornicu – născut la Brăila în 1942, absolvent al facultății de filologie din București, cercetător timp de 13 ani la Institutul de istorie și teorie literară ”George Călinescu” și stabilit în Franța din 1983 – prin cartea sa, Statui de hîrtie. Sub titlul acesta, întrucâtva contradictoriu, autorul adună studii și eseuri publicate în România literară, Viața românească și Convorbiri literare despre douăzeci de scriitori de primă mărime ai literaturii române, de la Ion Neculce la Marin Sorescu, neomițând, firește, trio-ul canonic Eminescu, Caragiale, Creangă.

Drumul pe care-l parcurge Mihai Vornicu este brăzdat de urmele adânci ale celor care au trecut pe acolo înaintea lui, dar chiar dacă studiile și eseurile lui nu duc în alte direcții decât cele consacrate, ele nu sunt mai puțin interesante, instructive și utile

Mihai Vornicu iubește scriitorii despre care scrie, privește cu înțelegere lumea în care au trăit și este față de ei un fel de pater familiae care le cunoaste firea, caracterul și ambițiile. El le judecă operele după meritul fiecăruia, fie cu elogii , fie cu asprimi măsurate, fie cu compasiune și tristețe – când destinul scriitorului evocat, întrerupt prea repede, nu și-a împlinit promisiunile

Autorul Statuilor de hârtie este foarte receptiv la valoarea de personaj a acelor autori a căror viață îi oferă material. suficient pentru un efort de construcție literară..Este situația tipică a memorialiștilor în a căror moștenire literară, documentele de sursă academică se întrepătrund cu datele furnizate de amintirile lor personale. Mihai Vornicu le dezvoltă biografiile cu amănunte interesante, de multe ori pe cît de inedite, tot pe atît de savuroase, nuanțează judecățile morale ale înaintașilor care au scris despre ei, introduce noi unghiuri de observație, narează colorat și volubil contextul istoric și mentalitățile vremii.. Rezultatul final este, de regulă, un portret viabil în care literatura personajului nu apare ca o dominantă a personalității lui, ci ca o ocupație secundară.

CITEȘTE ȘI:  Cancerul, un flagel cu o progresie 'alarmantă' în lume

Ion Neculce, de exemplu, este văzut ca un boier tipic al veacului său, cu viața structurată de evenimente familiale și de ambiții de mărire care se interesectează dramatic cu istoria majoră. Grigore Lăcusteanu ne apare, ca memorialist, expresiv din candoare literară, dar altminteri, este bățos, conservator, rusofil și narcisic. George Sion, boier mărunt, ”poligraf veleitar”, dar autor spre bătrînețe al unor Suveniruri contimpurane se dovedește interesant ca evocator sentimental al mediului boieresc din secolul al XIX-lea.

Nu avem mulți istorici care să fi studiat elitele din societatea românească din secolele trecute la nivelul vieții și mentalităților cotidiene așa încît memoriile lor, fie sau nu în paralel cu alte scrieri valabile artisticește, își păstrează o utilitate certă pe care autorul Statuilor de hîrtie a scos-o la lumină în mod oportun.

Cu o altă dispoziție, și previzibilă și normală, sunt abordați scriitorii majori, Eminescu, Caragiale, Creanga, Galaction, Bacovia, Arghezi, Marin Sorescu etc. De astă dată, opera este cea care contează în primul rînd și comentariile adâncesc afirmațiile înaintașilor ori le amendează. Studiul despre Creangă face parte dintre textele remarcabile ale volumului, alături de cele despre Bacovia, Arghezi, Galaction sau Marin Sorescu. Autorul este aici cu adevărat un creator de puncte de vedere când dizertează despre apropierea stilistică dintre humuleștean și I.L. Caragiale ori când analizează succint Punguța cu doi bani ca o metaforă liecențioasă care ar explica toată desfășurarea epică.

Mihai Vornicu poate fi plasat în grupul tot mai diminuat numericește, al criticilor de erudiție. Cunoașterea în profunzime a literaturii române se însoțește cu o vastă bancă de referințe care se întinde de la antichitatea greco-romană și orientală pînă în zilele noastre, trecănd prin principalele literaturi europene. Stilul său este elegant, calofil cu măsură, cu o aparentă detașare, dar în realitate pasionat și foarte implicat. Altitudinea de la care privește scriitorii și operele lor este similară cu aceea de la care profesau Eugen Lovinescu sau George Călinescu.

CITEȘTE ȘI:  Cum se va vota la europarlamentare şi de ce acest scrutin contează

Dar apropierea dintre Mihai Vornicu și maeștrii săi nu se limitează doar la atît. Găsim în cartea lui muzica frazei călinesciene precum și siguranța ori chiar aplombul cu care cei doi mari critici se manifestau în cîmpul teoriei. Cînd, de exemplu, vorbește polemic și cu multă dreptate, despre traducerile deficiente din poezia lui Eminescu ori cînd, în eseul introductiv despre Homo Criticus, își expune opiniile despre critică și cînd îl compară pe critic cu ”un Columb plecat pe căi nemaiumblate spre mirodeniile și aurul Indiei care descoperă de fapt un continent neștiut America”.

Mihai Vornicu nu este însă un asemenea critic și istoric literar. Mai întîi fiindcă nu călătorește pe căi nemaiumblate și în al doilea rînd, pentru că, spre deosebire de Columb, el nu se înșală. Columb a trăit toată viața fără să accepte că a descoperit altceva decît ce crezuse. Or tot ce scrie Minhai Vornicu despre Statuile sale de hîrtie este, cu bună știință, pertinent.și valabil. Statuile sale sunt prețioase tocmai pentru că sunt construite cu conștiința clară a scopului urmărit : reafirmarea apăsată a certitudinilor literare despre marile valori ale literaturii naționale, valori în care este necesar să credem în continuare și noi și cei ce vor veni după noi. Studiile și eseurile sale reconfortează cu talent și forță de persuasiune tradiția și stabilitatea valorilor într-o lume și într-o și într-un timp în care ele sunt amenințate din varii orizonturi. .

* Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2018, 294 p.

Ad