Columbia rămâne primul producător de cocaină din lume

Columbia rămâne principalul producător de cocaină din lume, cu creşteri record ale plantaţiilor de coca şi ale potenţialului de producţie a acestui drog în 2017, a anunţat miercuri Oficiul ONU contra drogurilor şi crimei (ONUDC).

Culturile ilicite de frunze de coca au crescut cu 17%, la 171.000 de hectare, iar capacitatea de producere a cocainei a crescut cu 31% în raport cu 2016, la 1.379 tone, a indicat ONUDC, în raportul său anual prezentat la Bogota.

“Vreau să-mi exprim profunda preocupare faţă de sumele de bani generate de drogurile ilegale”, a declarat reprezentantul organizaţiei în Columbia, Bo Mathiasen.

În 2016, suprafaţa totală a plantaţiilor de coca, plantă a cărei frunză reprezintă materia primă pentru cocaină, atingea 146.000 de hectare, citateaza AFP si Agerpres.

Regiunile de la frontiera cu Ecuadorul şi Venezuela sunt cele care numără cele mai importante suprafeţe de narco-culturi, potrivit lui Mathiasen.

Columbia rămâne astfel primul cultivator de coca şi producător de cocaină, devansând Peru (43.900 ha) şi Bolivia (24.500 ha), conform ONU.

Departamentul columbian cel mai afectat este în continuare Narino (sud-vest), cu o suprafaţă a culturilor de coca la fel de mare precum cea din Peru.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare