Metodele de antrenament ale lui Boloni comentate de doi dintre jucatorii lui Antwerp

Doi jucători ai echipei belgiene Antwerp, Geoffry Hairemans şi Jelle Van Damme, au vorbit despre metodele actualului lor antrenor, românul Ladislau Boloni, într-un interviu pentru revista Sport/Foot Magazine.

“Nu este mereu în contact cu jucătorii. Trece din când în când printre noi şi face o glumă…”, a spus Hairemans despre Boloni.

“Vine însă de multe ori să spună ce gândeşte. E nevoie de asta? Nu ştiu. Toţi antrenorii sunt diferiţi. Unii sunt mai sociabili, alţii mai reci. Facem ce are el în minte, e un lucru pe care trebuie să-l acceptăm şi să-l respectăm. Uneori e simplu, alteori mai puţin”, l-a completat Van Damme pe colegul său.

“Uneori, ne face să credem că noi suntem cei care hotărâm, fiindcă discută cu noi, dar ştie unde vrea să ajungă”, a declarat Hairemans.

“În sezonul trecut, când lucrurile mergeau prost, ne cerea totuşi ceva mai mult părerea”, a spus Van Damme.

Hairemans a precizat: “Asta nu înseamnă însă că noi îi spuneam cum trebuie să jucăm. Poate că eram mai puţin îndrăzneţi ca acum.”

“Am cunoscut antrenori care se sfătuiau cu grupul şi asta îmi plăcea. Trăgeam toţi în aceeaşi direcţie. Degeaba un antrenor are în minte un sistem, dacă grupul e de părere că lucrurile nu merg, el trebuie să-i poată asculta pe jucători”, a spus Van Damme, citeaza Agerpes.

Van Damme a vorbit despre obiectivele echipei: “Trebuie să fim ambiţioşi, să ne dorim calificarea în play-off-ul pentru locurile 1-6, de care am fost atât de aproape în sezonul trecut.”

“Avem o bancă de rezerve ce poate face diferenţa, iar pentru mine asta e un lucru esenţial. (…) Nimeni nu e sigur de locul de titular. Luptăm, îmi place mult felul cum jucăm. Mai ales în deplasarea cu Anderlecht: echipa a alergat, a presat, nu a renunţat niciodată şi a luat un punct… De fapt, suntem băieţi răi, nu-i aşa?”, a adăugat el.

Antwerp, pregătită de Boloni din vara anului trecut, este neînvinsă în acest campionat, fiind pe poziţia a treia a clasamentului, la 4 puncte de liderul FC Bruges, după şapte etape.

Foto: Royal Antwerp F.C./Facebook

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare