Unul dintre cele mai celebre și mai iubite filme franceze, Les Visiteurs (1993, cu două continuări, una în 1998 și alta, mai puțin notabilă, în 2016) narează istoria a două personaje din secolul al XIII-lea, contele Godefroy de Montmirail și scutierul său Jacquouille, care, datorită unei poțiuni magice sunt transportați în Franța de la sfârșitul secolului al XX-lea.
Filmul este o comedie de situații căci accentul este pus pe încurcăturile comice ale celor doi ”vizitatori”, aruncați în societatea noastră super tehnologizată, dintr-o epocă în care credința în vrăji, diavol și poțiuni magice era curentă.
Nu e singurul film cu un subiect inspirat din călătoria în timp și în alte societăți omenești, din trecut ori din viitor, dar el ne furnizează mai mult decât altele, chiar dacă involuntar, motive să reflectăm la coabitarea problematică în zilele noastre a peste șapte miliarde de locuitori. Suntem oare cu adevărat contemporani unii cu alții sau, cu anacronisme variabile, individuale ori colective, trăim, de fapt, în timpuri diferite?
Nu e nimic original în a afirma că exact aceasta este realitatea, că, adică, trăim în timpuri mai mult sau mai puțin diferite. Conviețuiesc în vremea noastră societăți preindustriale, societăți industriale și societăți postindustriale cu norme și coduri sociale specifice. Diferențele între timpurile lor reale, care ar putea fi reprezentate pe un grafic al evoluției globale, sunt uneori semnificative. Godefroy de Montmirail, de exemplu, în scenariul ficțional al filmului, venea dintr-o Franță preindustrială într-una postindustrială. În realitatea palpabilă, în secolul al XX-lea, fără să călătorească în timp purtați de poțiuni magice sau de mașini miraculoase, ci doar de prozaicul avion, emigranții din Europa răsăriteană și centrală a anilor 70-80-90 care veneau în Statele Unite ori în Canada, părăseau societăți industriale, devenite obsolete de mai mult de zece ani pentru a se instala în societăți post-industriale. Efortul de adaptare și de integrare al emigranților de atunci a fost pe măsura decalajului : eficace fiindcă decalajul nu era prea mare. Când această Europă de est și centrală s-a sincronizat ea însăși cu societățile post-industriale efortul noilor sosiți s-a diminuat și mai mult. Timpurile locurilor de unde plecau erau aproape identice cu cele din locurile unde soseau.
Sociologul german Norbert Elias (1897-1990), emigrat în 1938 în Anglia din pricina antisemitismului nazist, argumentează, cu exemple și analize edificatoare în cartea sa Procesul civilizației că ceea ce numim civilizație occidentală este un rezultat intermediar al unui proces continuu de separare a domeniului public de cel privat, corelat cu evoluția tipului de societate. Separația aceasta, devenită radicală în vremea noastră, nu era evidentă în Evul Mediu, dar odată ce a început să se manifeste, a dus la transformarea treptată a individului occidental prin apariția unor norme de comportare socială tot mai sofisticate datorate pragului de sensibilitate tot mai exigent. Au apărut pudoarea, dependența față de opinia altora, rafinarea moravurilor și comportamentelor cotidiene, autoreprimarea violenței naturale, valorizarea dialogului, a conversației, politețea, respectarea anumitor interdicții care cu timpul au devenit tabu-uri, frica de marginalizare, teama de ridicol etc..
Normele acestea – multe dintre ele, redescoperiri ale normelor antice uitate (de exemplu, pudoarea, considerată de antici ca un dar al zeilor ce-l diferențiză pe om de lumea animală) – continuă și acum să evolueze așa încât opoziția civilizat – necivilizat nu este justificată, spune Norbert Elias. Căci nimic nu garantează că normele noastre de azi nu vor fi depășite și considerate în viitor ca fiind barbare. Cei de după noi ar avea dreptul, din cauza asta să ne considere, la rândul lor, necivilizați, cum avem tendința s-o facem și noi față de semenii noștri, doar oficial contemporani care trăiesc în contexte sociale, politice, religioase și culturale cu dinamici mai lente.
Eliminarea decalajului se face prin sincronizare, și în cultura română a vorbit despre un proces de acest fel Eugen Lovinescu într-o impozantă Istorie a civilizației române (1924-1925) într-o vreme când subiectul nu avea încă o dimensiune mondială.
Dacă sincronizarea tehnologică, în calitate mai ales de consumatori, este ușor de realizat pretutindeni, sincronizarea la nivelul valorilor și mentalităților este mult mai laborioasă. Folosirea unui ordinator, a unui telefon celular, a unei tablete electronice etc poate fi însușită prin imitație sau prin lectura unui simplu manual de utilizare. În schimb, dând rafinamentele la o parte, înțelegerea corectă și interiorizarea chiar și a unor concepte aparent simple și banale precum libertatea ori egalitatea ori familia, așa cum au fost ele elaborate în Occident într-o perioadă îndelungată, ar face necesară cunoașterea unei vaste literaturi de idei, dispute, polemici, tratate, lucrări filozofice etc. diferite ca sens de cele din cultura natală.
E realmente imposibbil și irealist să se pretindă o asemenea performanță
În aceeași situație, se găsesc și multe alte valori ori concepte cardinale definitorii pentru civilizația occidentală, traduse în comportamente și atitudini asimilate organic de-a lungul evoluției descrise de Norbert Elias..
Într-un scenariu ideal, noul sosit, deși își păstrează în continuare identitatea, acceptă cu bună credință legitimitatea valorilor care servesc drept liant pentru societatea gazdă, își asumă cu seninătate consecințele diferențelor de înțelegere, percepere și abordare a realității înconjurătoare, caută să le atenueze și aderă progresiv la sistemul de valori și de norme ale societății de adopție. Identitatea lui nu dispare, ci se îmbogățește.
Întreaga problematică a imigrației, atât de ardentă în zilele noastre, are în centrul ei condiția noilor veniți provenind din societăți puternic decalate precum și procesul dificil prin care aceștia se transformă din imigranți anxioși, suspicioși și derutați, veniți din trecut, în cetățeni ai prezentului, luminați, conștienți de drepturile și de îndatoririle lor, cu picioarele pe pământ, siguri de lumea în care trăiesc în care și-au găsit un loc legitim.
Dar un asemenea scenariu ideal nu există în proporție de 100%. Derapajele, conflictele, șocurile culturale, extremismele, tensiunile interetnice sunt suficient de frecvente în multe țări europene ca să stârnească neliniștea și reacții de respingere mutuală între imigranți și localnici. Ori, la nivel planetar, tensiuni internaționale între țări nesincronizate axiologic decât superficial ori doar declarativ..
A fost și este o iluzie care a paralizat și paralizează în continuare discernământul și capacitatea de reflecție și decizie a politicienilor din societățile de primire credința că timpul democrației, al drepturilor omului, al libertăților de tot felul, al separarării puterilor, adică timpul societăților occidentale, este identic ori apropiat cu timpul tuturor celor șapte miliarde de.locuitori ai planetei. Iluzia aceasta a condus la politici care, de multe ori, nu rezolvă problemele, ci doar creează altele noi.
