De când s-a intrat pe linia dreaptă a cursei spre referendum, pe Facebook se remarcă o frecvenţă crescută a postărilor cu „drag queens” din partea pesediştilor perverşi.
Nu-i consider perverşi pentru că le plac homosexualii de paradă, ci pentru că îl iubesc cu atâta înfocare pe Dragnea încât nu le mai pasă nici de voturile furate de el, nici de subvenţiile europene şi de fondurile de la buget mânărite de-ai lui, nici de situaţia jalnică a reţelei de autostrăzi, nici de banda lui Ali-Baba pripăşită în parlament, nici de repetenţii numiţi în guvern, nici de jandarmii care bat manifestanţii, nici de Centenarul nostru batjocorit.
Aparent, singurul lucru de care le mai pasă acestor perverşi e acel pasaj din Constituţie în care familia e definită drept „căsătoria liber consimțită între soți” şi pe care l-ar vrea transformat în „căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Tot aparent, îi înnebuneşte gândul că, pe viitor, doi bărbaţi, ori două femei, ar putea avea şansa, căsătorindu-se, să crească un copil. Mai mult decât atât! Să educe acel copil mai bine decât au reuşit ori simt că reuşesc ei, pesediştii perverşi, cu ai lor, presupunând că-i au, ori, mai ales, mai bine decât au reuşit părinţii lor cu ei înşişi. Ceea ce, evident, nici n-ar fi greu.
***
Rămânând la Facebook, e momentul să spun că un fost coleg atât de şcoală primară cât şi de liceu, urmate de noi la Craiova, mă fascinează prin postările lui. E un militant asumat. În prima jumătate a anului, pentru luni bune, a avut poza de profil înlocuită cu o figură caricaturală, cu pălărie şi ochelari de soare, încercuită de strigarea „Jos statul paralel! Stop abuzurilor în justiţie”. Iar acum, de când cu nebunia ultimului referendum, poza lui de profil, în care apare în compania soţiei, are în partea de jos mesajul „Susţin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie!”, suprapus peste steagul tricolor. Şi eu susţin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, sunt un practicant de cursă lungă al unei asemenea însoţiri, dar tot simt că nu-i totul în regulă cu acest „friend” al meu.
Ce personaje şi organizaţii din viaţa publică naţională iubeşte el? Dragnea, Pleşoianu, Viorica, Şerban Nicolae, Tudorel Toader, pe care îl vede „favorit la prezidenţiale”, Olguţa, pentru că-i de la Craiova… PSD până la capăt! Parcă mai rar ALDE şi Tăriceanu. Adrian Păunescu, în postumitate… Mircea Badea, Sorin Roșca Stănescu, Cornel Nistorescu… Biserica ortodoxă! Referendumul pentru familie…
La cine şi la ce manifestă el alergie? Iohannis, Cioloş, USR, campania „Rezist”, Augustin Lazăr… În continuare Kovesi, Macovei, Băsescu… Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Rebengiuc… Campania „fără penali în funcţii publice”… Şi, să nu uit, „dizidenţii”: Ponta, Firea… Pe Firea o vedea prezidenţiabilă acum un an, dar acum a scos-o de la inimă, pentru că s-a dat cu „statul paralel”.
Pe cine şi ce laudă el la capitolul „extern” e la fel de interesant. Trump, V. Orban, Putin, Polonia, Serbia, Siria lui Assad, Netanyahu…
Duşmanii lui? Uniunea Europeană, din care România ar face bine sa iasă, Soros (diavolul!), Juncker (beţivul), Merkel (a deschis poarta sirienilor!), Macron (dat în poze neapărat cu nevasta), câte-un ambasador… Churchill, care-i tot un Stalin. Toate ţările care au legalizat căsătoria „gay”. Printre ele, Canada, unde, a aflat el de pe activenews.ro şi din Evenimentul Zilei, nici zoofilia n-ar fi ilegală.
***
Canada a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex la 20 iulie 2005. Înaintea ei o făcuseră doar Olanda (2001), Belgia (2003) şi Spania (tot în 2005). Din când în când, se aude şi în Canada, ca în oricare altă ţară, de câte o familie care-şi abuzează copiii. Grozăvii petrecute în Austria (cazul Fritzl, din 2008) ori în Statele Unite (cazul familiei Turpin din California, de la începutul lui 2018) s-au bucurat de atenţia presei internaţionale. Eu n-am văzut vreo ştire de acest gen, cât de mică, în care să fie vorba de o familie în care adulţii să fie doi bărbaţi, ori două femei. Evident, baza de date, în cazul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex este prea mica, aşa că o comparaţie nu se poate face, dar măcar putem accepta ideea că extinderea noţiunii de familie nu dăunează în mod automat copiilor. De fapt, studiile existente arată că societatea, pe ansamblu, va profita.
Cât despre zoofilia nescoasă în afara legii în Canada, asta-i o altă poveste din seria „găina care naşte pui vii” cu care Evenimentul Zilei şi-a clădit reputaţia în primii ani de postcomunism.
***
Sunt de acord, totuşi, că actuala definiţie a familiei poate constitui o ameninţare la adresa bogatei literaturi dedicate mamei ori, mai rar, tatălui. E de presupus că, pe viitor, versuri de felul „Acolo, mamă, te zăresc / Pe tine-ntr-o căscioară.” (Coşbuc), ori „Mă iau după tata la deal printre târşuri” (Labiş) vor avea nevoie de note la subsolul paginii. Care dintre mame stă tristă în căscioară? Care dintre taţi e vânător? Şi, desigur: Ce-i aia „târşuri”?
Mi-amintesc de un fost coleg de facultate de-al tatălui meu, un bucureştean celibatar, care avea două tipuri de cărţi foarte bine reprezentate în biblioteca de acasă: cele de călătorie şi cele despre mamă. La începutul studenţiei mele, în timpul vizitei pe care i-am făcut-o cu mama mea, a luat de pe-un raft piesa cea mai preţioasă a colecţiei lui, un album în care transcrisese, cu mâna lui, o sumedenie de poezii despre mamă. Ultimele pagini erau ocupate de două-trei poezii proprii, în ritm coşbucian, dedicate tot mamei. Citindu-le, omul a lăcrimat. Presupunând că mai trăieşte, la referendumul care vine nu mi-l pot imagina decât pe baricada lui „Da”.
În fine, am citit undeva că există două feluri de scriitori: cei a căror operă a crescut sub umbra mamei şi ceilalţi, tributari tatălui. Şi aici vom vedea o multiplicare a posibilităţilor. Însă e ceva care se adaugă, deci e de bine.
