ReferendumFamilie/ BEC – prezenţă la urne: Până la ora 16,00, au votat 3,78% dintre alegători

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Până la ora 16,00, au votat la referendumul pentru redefinirea familiei 3,78% dintre alegători, a anunţat sâmbătă Biroul Electoral Central.

Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 16,00 este de 692.002, dintre care în mediul urban au votat 433.760 de persoane, iar în mediul rural 258.242.

În străinătate au votat până la ora 16,00 un număr de 23.491 cetăţeni.

- Publicitate -

Potrivit BEC, în Bucureşti au votat 4,42% dintre alegători, respectiv un număr de 79.284 persoane.

În sectorul 1 s-au prezentat la urne 5,28% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale, în sectorul 2 – 4,73%, în sectorul 3 – 3,69%, în sectorul 4 – 4,48%, în sectorul 5 – 3,71% şi în sectorul 6 – 5,02%.

O prezenţă mai numeroasă la vot, până la ora 16,00, s-a înregistrat în judeţele Bihor, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj.

- Publicitate -

Judeţele în care s-a înregistrat o prezenţă redusă la vot sunt: Harghita, Covasna, Satu Mare, Maramureş şi Mureş.

Prezenţa la urne la nivelul judeţelor ţării a fost:

* Alba – 3,58%

* Arad – 4,25%

* Argeş – 3,21%

* Bacău – 3,35%

* Bihor – 5,53%

* Bistriţa-Năsăud – 3,61%

* Botoşani – 4,02%

* Brăila – 4,34%

* Braşov – 4,07%

* Buzău – 3,95%

* Călăraşi – 3,68%

* Caraş-Severin – 4,82%

* Cluj – 3,57%

* Constanţa – 3,67%

* Covasna – 1,62%

* Dâmboviţa – 5,35%

* Dolj – 4,81%

* Galaţi – 3,25%

* Giurgiu – 4,10%

* Gorj – 2,89%

* Harghita – 1,50%

* Hunedoara – 4,49%

* Ialomiţa – 3,83%

* Iaşi – 3,52%

* Ilfov – 3,51%

* Maramureş – 2,44%

* Mehedinţi – 4,81%

* Mureş – 2,67%

* Neamţ – 4,10%

* Olt – 4,55%

* Prahova – 3,92%

* Sălaj – 2,89%

* Satu Mare – 2,25%

* Sibiu – 2,96%

* Suceava – 4,37%

* Teleorman – 3,70%

* Timiş – 4,15%

* Tulcea – 2,80%

* Vâlcea – 2,99%

* Vaslui – 2,82%

* Vrancea – 3,02%

Referendumul se desfăşoară sâmbătă şi duminică între orele 7,00 şi 21,00, transmite Agerpres.

SourceAgerpres
- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Uciderea parlamentarului britanic David Amess, un act terorist potrivit poliției

Poliţia britanică a calificat drept act terorist uciderea deputatului conservator David Amess, înjunghiat vineri, eveniment ce redeschide în Marea...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -