Concursuri internaționale de schi pe Mount Royal?

O companie de organizarea evenimentelor sportive și de divertisment din Quebec, pregătește un plan de revitalizare a schiului pe versanții muntelui din Montreal, pentru a găzdui o etapă de Cupă Mondială de slalom în paralel.

Președintele firmei care vrea să organizeze cursa a declarat, potrivit Montreal gazette, că grupul căuta un astfel de loc de câțiva ani, dar numai recent a realizat că dimensiunile muntelui ar putea corespunde standardelor tehnice cerute de Federația Internațională de Schi.

Planul implică printre altele, curățarea și reconstruirea vechiului deal de schi de pe versantul nordic al muntelui, care a fost închis în 1979. Pe acel spațiu pot fi găsite rămășițele vechilor ascensoare de schi de-a lungul fostei pârtii, care acum este în cea mai mare parte acoperită de copaci care au crescut în mod natural pentru a umple spațiul.

Proiectul ar implica înlăturarea unora dintre acei copaci, precum și construirea unei infrastructuri temporare pentru a găzdui sportivi și spectatori.

În mod ideal, au spus reprezentanții companiei, muntele poate găzdui timp de trei sau patru ani curse internaționale începând cu 2020 sau 2021 și ar putea fi deschis publicului înainte și după desfașurarea curselor.

Deși probabil că va întâmpina rezistență din partea oamenilor care nu doresc ca peisajul natural să fie modificat, firma susține că planul va repune în valoare o parte din patrimoniul muntelui, în loc să construiască ceva nou.

Compania nu a comandat încă o evaluare de impact asupra mediului a acestui proiect.

Muntele, care se află în inima orașului Montreal, a fost declarat sit istoric al guvernului din Quebec în 2005.

Asociația „Les Amis de la Montagne”, care pledează pentru munte, a încercat fără succes să includă zona pe o listă canadiană a potențialelor situri care să facă parte din patrimoniului mondial UNESCO.

În timp ce muntele oferă oportunitâți pentru o serie de sporturi de iarnă, inclusiv schi fond, snowshoeing sau patinaj, grupul și-a exprimat îngrijorarea că schiatul și snowboardingul pot dăuna mediului natural al muntelui și distruge vegetația fragilă.

Planul de a redeschidere a schiatului pe Muntele Royal este încă în faza incipientă. Nu a fost propus deocamdată niciun buget, iar domeniul de aplicare a proiectului ar putea fi majorat sau micșorat pe baza contribuției cetățenilor, a guvernului și a grupurilor interesate.

Firma care vrea să organizeze etapa de Cupă mondială, se află în faza întâlnirilor cu diverse federații sportive și cu funcționarii publici pentru a afla dacă există suficient sprijin pentru ca proiectul să avanseze.

Reprezentantul firmei organizatoare a spus că răspunsurile pe care le-a primit de la aceștia au fost până acum pozitive, dar nu a primit încă niciun aviz oficial.

Societatea ar trebui să decidă până în martie 2019 dacă intenționează să avanseze și să depună în mod formal proiectul la Federația Internațională de Schi.

By: PnP!CC BY-NC-ND 2.0

Ultimele articole

Articole similare