Pre-vânzările pentru prima maşină zburătoare din lume vor începe în luna octombrie, a anunţat producătorul Terrafugia, citat de Xinhua.

Acest prim model, un vehicul hibrid dezvoltat de Terrafugia Inc, o filială a producătorului chinez Geely Auto Group, va fi lansat în 2019, potrivit lui Chris Jaran, director executiv al companiei americane Terrafugia.

Maşina va putea transporta două persoane şi are nevoie de o pistă pentru aterizare şi decolare, potrivit Geely. Comutarea între modul de zbor şi cel de condus durează un singur minut. Pentru început, vânzarea va fi limitată la Statele Unite, iar preţul maşinii nu a fost încă stabilit, scrie Agerpres.

Potrivit producătorului, va fi dificil ca maşinile zburătoare să devină vehicule publice din cauza costurilor ridicate. Maşinile produse de Terrafugia vor putea înlocui parţial aparatele mici de zbor şi vor putea fi folosite în principal de companii, guverne şi companii de transport.

Jaran spune că TF-2, următorul model de maşină-concept produs de Terrafugia, va fi prezentat, de asemenea, în Octombrie. Modelul, care va putea să decoleze şi să aterizeze vertical, ar putea fi comercializat din 2023.

“Maşinile zburătoare vor reprezenta o soluţie pentru problemele de trafic şi vor avea cu siguranţă un impact major asupra societăţii, economiei, siguranţei şi mediului”, a spus Zhang Yangjun de la Universitatea Tsinghua.

CITEȘTE ȘI:  Rusia va trimite o misiune pentru a verifica dacă Armstrong a ajuns într-adevăr pe Lună

Cu sediul la Hangzhou (estul Chinei), Geely este unul dintre cei mai mari producători chinezi de automobile. În 2017, a înregistrat venituri din vânzări de aproximativ 270 miliarde de yuani, echivalentul a 39 de miliarde de dolari americani.

Ad