Aterizare de urgenţă a capsulei Soiuz, din cauza unei defecţiuni la motor.

Astronauţii Nick Hague (american) şi Aleksei Ovcinin (rus) sunt în viaţă, după ce capsula Soiuz care îi transporta spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoită să efectueze o aterizare forţată joi din cauza unei defecţiuni la motor survenite la scurt timp după decolare, au anunţat agenţiile de ştiri ruseşti RIA Novosti şi TASS.

Echipajul de pe Soiuz este în stare bună şi nu necesită ajutor medical imediat, a precizat agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Vicepremierul rus Iuri Borisov a anunţat că zborurile spaţiale cu oameni vor fi suspendate pe durata desfăşurării anchetei pentru stabilirea cauzelor defecţiunii ce a determinat aterizarea forţată a capsulei Soiuz cu doi astronauţi la bord, a transmis agenţia Interfax preluată de Reuters.

Oficialul rus a mai spus că speră că Statele Unite vor fi înţelegătoare în legătură cu defecţiunea care a avut loc în timpul lansării capsulei, potrivit RIA Novosti preluat de AFP, Reuters, dpa si Agrepres.

Hague şi Ovcinin decolaseră de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan pentru o misiune de jumătate de an pe Staţia Spaţială Internaţională.

Cei doi oameni de ştiinţă trebuiau să se alăture echipajului aflat deja din luna iunie la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, condus de astronautul german Alexander Gerst şi format din astronomul american Serena Aunon-Chancellor şi cosmonautul rus Serghei Prokopiev.

Un reporter Reuters care a asistat la decolare de la o distanţă de un kilometru a relatat că lucrurile au mers conform planului la început şi, probabil, defecţiunea la racheta propulsoare s-a produs la mare altitudine.

Capsula Soiuz s-a reîntors la sol “printr-o coborâre balistică, realizată la un unghi mai ascuţit de aterizare decât în mod normal”, a scris NASA pe Twitter.

Transmisiunea video din interiorul capsulei îi înfăţişează pe cei doi astronauţi zdruncinaţi în momentul producerii defecţiunii, notează Reuters.

Echipele de salvare se îndreptau spre locul aterizării, potrivit Agenţiei spaţiale americane. Potrivit EFE, care citează surse militare ruseşti, patru elicoptere Mi-8 au decolat de pe aeroporturi kazahe pentru a-i căuta pe cei doi astronauţi.

Staţia Spaţială Internaţională, unul dintre rarele exemple ce marchează cooperarea dintre Rusia şi Statele Unite într-un context de tensiuni diplomatice fără precedent între cele două ţări după Războiul Rece, se află pe orbită din 1998 la aproximativ 400 de kilometri deasupra Terrei şi se deplasează cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră.

Şaisprezece ţări participă la proiectul ISS, care a avut un cost total de 100 de milioane de dolari, finanţat în mare parte de Statele Unite şi Rusia

După retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane în 2011, NASA cumpără cu costuri foarte mari locuri la bordul capsulelor ruseşti Soiuz, cu mai multe luni în avans, pentru a trimite astronauţi americani pe ISS.

Casa Albă a anunţat la începutul acestui an că intenţionează să oprească până în 2025 finanţarea directă a ISS. Statele Unite investesc între 3 miliarde şi 4 miliarde de dolari pe an în funcţionarea ISS, al cărei cost de asamblare a fost de 100 de miliarde de dolari şi care este locuită permanent de echipaje de astronauţi începând din anul 2000

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare