Uraganul Michael a fost retrogradat la categoria de furtună tropicală după ce a lovit nord-vestul Floridei

Uraganul Michael, cea de-a treia cea mai puternică furtună care s-a abătut vreodată asupra ţărmului Statelor Unite, a fost retrogradat joi la categoria de furtună tropicală, după ce a lovit miercuri în forţă nord-vestul statului Florida cu ploi torenţiale şi rafale de vânt care au smuls acoperişuri, şi îşi continuă drumul prin statul Georgia.

Michael, a cărui intensificare rapidă în nordul Golfului Mexic i-a luat prin surprindere pe specialişti, a ajuns pe uscat miercuri lângă Mexico Beach, la 32 de km sud-est de Panama City, Florida, cu rafale de vânt de până la 249 de km/h, potrivit AFP, Reuters si Agerpres.

Acest uragan de categoria a patra (pe scara cu cinci trepte Saffir-Simpson) este considerat cea mai puternică furtună care s-a abătut asupra nord-vestului Floridei în ultimii 80 de ani.

Michael a fost retrogradat la categoria de furtună tropicală şi era localizat joi la circa 45 de kilometri sud-sudvest de Macon, Georgia, cu rafale de vânt de până la 115 km/h, potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC), informează Reuters.

“Centrul furtunii Michael se deplasează spre partea central-sudică a Georgiei. Rafalele puternice de vânt produse de furtuna tropicală vor afecta în continuare centrul şi sudul Georgiei şi se răspândesc de-a lungul coastei de sud-est a Georgiei”, a informat centrul de meteorologie din Miami.

Potrivit NHC, Michael se va abate joi asupra celor două Caroline, cu ploi însemnate cantitativ.

Guvernatorii din Carolina de Nord şi de Sud au îndemnat locuitorii să se pregătească pentru precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în timp ce Michael îşi continuă drumul spre nord de-a lungul coastei atlantice. Cele două state nu şi-au revenit încă după inundaţiile severe care au urmat uraganului Florence cu mai puţin de o lună în urmă.

Autorităţile din comitatul Gadsden, Florida, situat la câţiva kilometri de coastă, au precizat pentru AFP că uraganul a provocat decesul unei persoane.

Inundaţii puternice, clădiri avariate, copaci dezrădăcinaţi şi linii de electricitate doborâte sunt efectele vizibile ale trecerii uraganului prin zona de coastă. Numeroase clădiri din Panama City s-au dărâmat parţial sau au rămas fără acoperişuri, iar străzile pustii sunt acoperite cu resturi aduse de furtună, copaci smulşi din rădăcini şi fire de electricitate doborâte.

Potrivit cercetătorilor, uraganul Michael, care a lovit miercuri Florida cu viteze ale vântului duble faţă de cele înregistrate luni, a trecut printr-o “intensificare rapidă”, care presupune o accelerare a vitezei vântului de cel puţin 56 km/h într-un interval de 24 de ore sau mai puţin. Acest fenomen a devenit mai pregnant odată cu creşterea temperaturii apelor mărilor ca efect al încălzirii globale, spun oamenii de ştiinţă, potrivit Reuters.

“Cel mai probabil, temperatura ridicată a apelor din Golf… au contribuit la intensitatea şi intensificarea la care am fost martori”, spune Jim Kossin, cercetător în cadrul U.S. National Oceanic and Atmospheric Administration.

Fenomenul intensificării rapide este periculos pentru că oamenii şi companiile au la dispoziţie mai puţin timp pentru a luat măsurile de precauţie necesare înaintea unor uragane ca Michael, care a lovit ţărmul cu o putere mult mai intensă decât era iniţial estimat.

Intensificarea rapidă are loc în circa 5% dintre situaţii şi este greu de preconizat. Anul trecut, în bazinul atlantic, prognozele au estimat corect şase dintre cele 39 de fenomene meteo, potrivit lui Michael Brennan din cadrul Centrului naţional pentru uragane din SUA.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare