Capitalismul este instrumentul adecvat pentru combaterea inegalităţilor, prin faptul că generează venituri din taxe care pot fi folosite pentru a distribui prosperitatea, a declarat fondatorul Microsoft şi filantropul Bill Gates, aflat în vizită la Berlin, relatează dpa citată de Agerpres.

Gates (62 de ani) a mai afirmat că i-ar fi greu să-şi imagineze un sistem capabil să asigure oamenilor acces la medicamente, electricitate şi alfabetizare la fel de bine ca sistemul capitalist.

„Nu există dovezi că un sistem alternativ ar funcţiona bine”, a menţionat Bill Gates într-o întâlnire cu presa în capitala germană.

Un sistem economic capitalist permite reglarea fiscalităţii astfel încât să ajute la distribuirea prosperităţii, a mai spus el.

Gates a amintit că sunt ţări care au ales altă cale şi au eşuat, în opinia multora. Nord-coreenii duc o „viaţă îngrozitoare”, iar exemplul Venezuelei a arătat ce se întâmplă când preţurile sunt fixate, a explicat el.

Bill Gates se află la Berlin pentru reuniunea anuală a iniţiativei caritabile Grand Challenges (Marile provocări), printre ai cărei cofondatori se numără. Considerat mult timp cel mai bogat om din lume, Gates se află în prezent pe locul al doilea în clasamentul realizat de Forbes, după fondatorul Amazon, Jeff Bezos. Gates a donat miliarde de dolari în scopuri caritabile, dar se estimează că dispune în continuare de o avere de 90 de miliarde de dolari. Averea lui Bezos este estimată la 112 miliarde de dolari.

CITEȘTE ȘI:  Bill Gates a dezvăluit tradiţionala sa listă cu recomandări de lectură pentru vara 2019

By: European ParliamentCC BY-NC-ND 2.0


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad