Construcţia Mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti între 1632-1654, s-a încheiat la 20 octombrie 1638. Mănăstirea este situată la aproximativ 30 km distanţă de Bucureşti, pe malul lacului Căldăruşani, în locul unde odinioară începea codrul Vlăsiei.
Inscripţia de piatră aflată deasupra uşii bisericii din incintă dovedeşte că mănăstirea şi-a purtat numele de la bun început. Acesta pare să fi fost împrumutat de la satul Căldăruşani din apropiere, a cărui existenţă este atestată într-un hrisov din 1593, după cum se arată în lucrarea ”Mănăstirea Căldăruşani” de Constantin Jalbă (Editura Meridiane, Bucureşti, 1965).
Mănăstirea Căldăruşani a fost ridicată lângă un vechi schit de lemn, pe locul cumpărat de Matei Basarab de la Badea, fiul lui Necula, vătaf din Spăteni, nepotul lui Neagoe logofătul din Căldăruşani, şi de la Stan, fiul lui Aldimir vornic, fapt atestat prin două acte de cumpărare din 2 şi 6 mai 1637 şi printr-un act de întărire din 10 mai acelaşi an. În acest ultim document se consemnează şi destinaţia terenului: ”Pre care moşie am voit domnia mea să fac pomană şi sfântă mănăstire întru lauda şi ajutorul sfântului marelui mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir …”. În anul următor, mănăstirea cu zidurile ei de apărare a fost terminată, iar în ziua de Sfântul Dumitru, zi de hram, s-a făcut sfinţirea bisericii după cum reiese din textul bine păstrat al pisaniei de piatră aflată deasupra uşii din pronaos, notează lucrarea amintită.
Un hrisov al lui Matei Basarab, de înzestrare a mănăstirii, datat 1640, cuprinde pasajul: ”Pre care moşie am făcut Domnia Mea sfântă mănăstire ce se cheamă Căldăruşani …”. Mănăstirea este amintită ca fiind ctitoria lui Matei Basarab şi într-un hrisov din noiembrie 1641 al domnului Ţării Româneşti, referitor la mănăstirile închinate ”cari cu ajutorul lui Dumnezeu le-am zidit noi de iznoavă din temelie, cărora li se cheamă numele acestea: Câmpulung, Sadova, Brâncoveni, Arnota, Căldăruşani”.
În vremea lui Matei Basarab, ansamblul de la Căldăruşani cuprindea biserica cea mare, cu trei turle, şi cetatea împrejmuitoare, cu un singur rând de chilii la parter.
Mănăstirea Căldăruşani a fost restaurată de-a lungul timpului de mai multe ori. În preajma anului 1775, o serie de mănăstiri, printre care şi Căldăruşani, trec în administrarea mitropoliei, condusă de Grigore al II-lea. Din însărcinarea acestuia şi cu încuviinţarea domnului Alexandru Ipsilanti, arhimandritul Filaret, ulterior succesor al lui Grigore la scaunul mitropolitan, se ocupă de mănăstire începând din 1775. Astfel, a fost restaurată biserica cea mare împreună cu turlele, a fost renovată şi înălţată clopotniţa, a fost adăugat un cat chiliilor din incinta cetăţii şi a fost zidit un arhondaric păstrat până astăzi. Totodată, au fost repictaţi pereţii bisericii, fără a se respecta caracterul primei zugrăveli.
În 1817 biserica cea mare a fost reparată şi zugrăvită din nou, după cum atestă o altă inscripţie de pe arcada uşii pronaosului, caracterul originar al picturii din timpul lui Matei Basarab fiind acum alterat aproape cu totul. Între 1908-1915, sub stăreţia mitropolitului Ghenadie Petrescu, în conformitate cu criteriile de restaurare stabilite de Comisia Monumentelor Istorice, complexul de la Căldăruşani a fost restaurat radical. Astfel, biserica cea mare din incintă a fost reînnoită, restructurându-se pridvorul şi turlele cât mai aproape de aspectul iniţial, au fost refăcute chiliile cetăţii de zid, arhondaricul şi paraclisul aflat în aceeaşi clădire. De asemenea, după cutremurul din 1940, care a avariat aproape toate clădirile ansamblului, a fost realizată o nouă restaurare, mai cu seamă la biserica principală, iar turla pantocratorului, dărâmată de cutremur, a fost refăcută. Ample lucrări de restaurare au mai fost efectuate la complexul Căldăruşani începând din anul 1952 până în 1960, mai cu seamă la laturile de nord şi de vest ale cetăţii care fuseseră deteriorate de un incendiu în 1945.
”Deţinând un loc aparte între monumentele istorice şi religioase ale epocii, biserica mănăstirii Căldăruşani marchează distinct o anumită etapă în evoluţia elementelor arhitecturale – către stilul unitar al perioadei brâncoveneşti”, se menţionează în lucrarea ”Mănăstirea Căldăruşani” (Editura Meridiane, Bucureşti, 1965). Din cauza restaurărilor şi reparaţiilor repetate, aspectul originar al unor părţi de clădire a fost însă modificat sau şters cu totul.
Din punct de vedere al plasticii monumentale, biserica Mănăstirii Căldăruşani urmează în principiu planul specific secolului al XVII-lea , în formă de treflă, deci cu abside laterale. Biserica, de dimensiuni mari şi relativ rar întâlnite în această primă jumătate a secolului (lungimea atinge 33,65 metri, iar lăţimea 12,65 metri), are trei turle, una deasupra naosului şi două deasupra pronaosului şi alături de Biserica Sf. Dumitru din Craiova, reprezintă cea mai impunătoare ctitorie a lui Matei Basarab.
Sub raportul mărimii şi dispunerii în planul bisericii, pronaosul are o situaţie unică între monumentele epocii din punct de vedere arhitectonic. De aspectul unui dreptunghi cu axa perpendiculară pe axa bisericii, el prezintă similitudini doar cu unele biserici de la Muntele Athos. Naosul, de aspect pătrat (cu latura de 5 metri), este dominat de turla pantocratorului, care se sprijină pe patru picioare puternice de zidărie. Iconostasul din lemn, relativ scund, desparte naosul de altar.
Biserica Mănăstirii Căldăruşani este bogat pictată, dar, în timp, pictura a păstrat foarte puţin din caracterul originar. Ca lucrări sigure de epocă se remarcă numai tablourile votive din pronaos, reprezentând pe Matei Basarab şi pe Elena Doamna. În anii 1854 şi 1855 Nicolae Grigorescu a pictat mai multe icoane pentru Mănăstirea Căldăruşani.
De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Căldăruşani a fost un important centru de activitate culturală şi meşteşugărească. Activitatea culturală de aici se leagă în mare măsură de numele arhimandritului Gheorghe, care primeşte în 1792 stăreţia mănăstirii.
În prezent, în cadrul Muzeului Mănăstirii Căldăruşani pot fi admirate icoane şi tablouri pictate Nicolae Grigorescu, Evghenie Lazăr, Gheorghe Tătărăscu, Sava Henţia, vechi manuscrise şi cărţi bisericeşti, argintărie, vase sfinte, veşminte arhiereşti, broderii de aur şi argint.
Documentar realizat de Agerpres.
