”Este mult mai dificil să fii femeie” (Salman Rushdie)

Romancierul Salman Rushdie cataloghează drept o ”pălăvrăgeală” ideea conform căreia bărbaţii moderni duc o viaţă mai grea argumentând că, în opinia sa, ”este mult mai dificil să fii femeie”. În plus, scriitorul consideră că identitatea britanică este ”o ficţiune” bazată ”pe exploatarea unui sfert din planetă”.

Autorul, laureat cu premiul Booker, care va susţine un discurs în cadrul Festivalului de literatură din Londra, a respins orice referire la o criză a masculinităţii în vremurile moderne. ”Toată această pălăvrăgeală despre cât de greu le este bărbaţilor, eu n-am timp de aşa ceva. Este mult mai dificil să fii femeie”, a declarat scriitorul duminică pentru Press Association. ”Patriarhatul este bine, sănătos”, a precizat el.

Autorul romanului ”Midnight’s Children” a declarat că personajele feminine pe care le-a creat au fost întotdeauna puternice. ”Uneori sunt oribile, alteori sunt aproape monstruoase. Nu sunt plăpânde. Uneori ele rup capetele oamenilor. Privind în urmă la cărţile mele, multe dintre personajele mele preferate au fost femei”, a adăugat scriitorul citat de Agerpres.

În legătură cu subiectul Brexit, Rushdie a declarat că Marea Britanie tânjeşte după o ”Epocă de Aur” fictivă. ”Toată această tragedie prin care trece ţara se bazează, parţial, pe o idee nostalgică a identităţii britanice, ceea ce este o ficţiune. Se ignoră faptul că aceasta a fost construită pe exploatarea unui sfert din planetă”, a adăugat el.

”Ideea că ar fi o ţară minunată dacă aceşti străini incomozi nu ar fi aici” este, în opinia lui Salman Rushdie, ”xenofobă şi totodată nefuncţională”.

”Spitalele s-ar închide, şcolile s-ar închide, recoltele nu ar mai putea fi strânse… Literalmente nu ar mai exista un spital în Londra dacă toţi străinii ar fi daţi afară”, a subliniat scriitorul născut în India.

Autorul ”The Satanic Verses” se află în capitala Marii Britanii pentru a ţine un discurs în cadrul Festivalului literaturii din Londra printre ai cărui invitaţi se numără de asemenea Roger Daltrey (ex The Who) şi romanciera Marilynne Robinson.

Salman Rushdie va vorbi la centrul Southbank Centre la 23 octombrie.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare