5 august 2015. Deadhorse, Alaska, SUA. Un român-canadian se pregătește să plece într-un proiect ambițios: traversarea celor două Americi pe bicicletă. Numele său este Radu Păltineanu și are 25 de ani. Expediția trebuie să dureze nouă luni. Pe scurt, asta înseamna peste 35,000 de km de pedalat (inițial proiectul includea doar 24.000 de km pe direcția nord-sud), 22 de țări (+1 teritoriu) (inițial proiectul cuprindea doar 14 țări) și multe dificultăți și obstacole.
Suntem în 23 octombrie 2018. Ceea ce inițial trebuia să dureze nouă luni s-a transformat într-o călătorie de 3 ani, două luni și 18 zile. Dar Radu Păltineanu a reușit: a devenit primul român care a traversat cele două Americi pe bicicletă.
„Doamnelor și domnilor, am reușit! Astăzi, la orele 21:51 am ajuns în Ushuaia, capătul expediției mele americane, unind astfel cele două extreme ale Americilor, pe bicicletă. Mai precis, Deadhorse în nordul Alaskăi și Ushuaia, în sudul Țării de Foc, în prima aventură românească de acest gen”, a anunțat el pe pagina sa de Facebook.
„Mă încearcă emoții diverse. Pe de o parte îmi va fi dor de aceste întinderi și locuri incredibile pe care le-am traversat în America de Nord și de Sud, pe de alta, un nou început este mereu de bun augur.
Apoi îmi aduc aminte de diverse momente: de tundra din Alaska, de munții Stâncoși din Canada și SUA, de deșertul Chihuahua din Mexic, de căldura infernală din America Centrală, de cascada Angel din Venezuela, de jungla guyaneză, de Amazonía, de vulcanii din Ecuador, de Altiplano andin, de Ruta 7 din Chile și de cascadele de pe Iguazu.
Am flashbackuri din copilărie. De când mergeam la furat cireșe, de când dădeam foc și eram un copil rebel. Și realizez că așa am și rămas. Mă gândesc cum or mai fi părinții și bunicii mei? Cum or mai fi prietenii mei? Cum mai arată acasă? Care casă, de fapt?
Tristețea este imediat acoperită de exaltarea pe care mi-o dă măreția naturii. Mă simt mic și nesemnificativ, iar viața îmi pare atât de faină. Mă simt binecuvântat că am putut avea această posibilitate de a vedea lumea și de a încerca să mă descopăr.
Și vor urma orizonturi noi, oameni noi, locuri noi, o continuă curiozitate față de uman, o dragoste față de viață reînnoită zilnic”, spunea Radu cu câteva zile înainte de a ajunge la destinație.
„Sunt întrebat de multe persoane care sunt lecțiile învățate în ultimii trei ani de când sunt pe drum. Ar fi multe de spus și vorbit pe tema asta. Călătoria te învață și te călește mai ceva ca o facultate”, mai spune el făcând un inventar al celor 10 lucruri pe care le-a învățat în această călătorie.
Primul pas e cel mai important
„Acum mai bine de trei ani de zile, terminam studiile în inginerie, la Universitatea McGill din Canada, o universitate de top din America de Nord. Calea-mi era „pecetluită” spre o slujbă de inginer programator, prin care puteam duce o viață simplă şi liniştită, lipsită de griji materiale, dar şi de adrenalina aventurii. Atunci am schimbat macazul, pe o altă linie, pe o altă cale. Asta şi datorită unor coincidențe şi circumstanțe de moment. Am vrut până la urmă să fiu sincer cu mine, să-mi urmez visul de a vedea lumea şi de a mă bucura din plin de aventură. Altfel, riscam să mă simt ca un peruş în colivie…
Şi nu regret nimic. Ultimii trei ani au fost cei mai minunați din viața mea şi sper la mulți alții aşa, pe diferite meridiane ale Terrei. Acum ştiu sigur că nu mă voi opri aici, ci-mi voi continua acest nou drum ales. Mi-a intrat în sânge şi nimeni şi nimic nu mă va putea opri. Lumea e a mea. Totul a fost să fac primul pas, să am curajul de a începe ceva nou în viața mea”.
Lumea reală și lumea din mass-media sunt diferite
Această călătorie l-a învățat pe Radu o altă lecție importantă: lumea este plină de omenie și bunătate, contrar imaginii induse de mass-media.
„Dacă prin abstracție nu aş călători şi aş fi un simplu cetățean care ia cunoştință din mass-media de actele de violență din diverse părți ale planetei, mi-aş spune că trăim într-o lume nebună, dezumanizată şi extrem de violentă.
Dar, călătoria m-a învățat că aceste gesturi sunt mai degrabă gesturi izolate şi, din păcate, mult prea promovate şi exploatate de mass-media.
S-au scurs peste trei ani de când sunt pe drum şi ar fi prea lung să expun aici gesturile de omenie de care am avut parte pe traseu, necunoscuți care mi-au oferit cazare, masă, uneori bani ca să-mi pot continua drumul”, spune el.
Două călătorii într-una
O astfel de călătorie lungă nu este o simplă călătorie. Nu e doar o vacanță. E o călătorie permanentă în interiorul sufletului tău.
„Am plecat pentru 9 luni și am rămas peste 3 ani pe drum, timp în care, în afară de a mă deplasa fizic și de a vedea aceste minunate locuri, m-am analizat mult, am încercat să ajung la rădăcina unor traume, am încercat să mă cunosc și să mă conectez cu mine însumi. Și asta este mult mai greu, chiar decât a traversa două continente și câteva zeci de țări pe o bicicletă.
Ar fi multe de spus pe tema asta, dar cu cât m-am apropiat de Ushuaia și de capătul acestei aventuri, am realizat că a călători spre interiorul tău, este ceva mult mai complex, dureros, dar incredibil de interesant”.
„Drumul acesta inițiatic, m-a ajutat să-mi înțeleg și îmblânzesc puzderia de caractere, diversitatea lor și mi-a arătat faptul că ele se pot dezvolta în armonie, atât timp cât nu încerc să le limitez sau să le reneg. Călătoria a reuşit să mă facă să mă întreb ce animal zace ascuns în mine, cum îi pot face faţă, cum să râd de viaţă și cum să-mi accept laturile mai puțin raționale. Să-mi văd viața prin prisma copilăriei, prin cea a familiei, a reușitelor, a eșecurilor, a idealurilor și a acceptării. Să-mi văd defectele și să mi le accept. Să nu încerc să îmblânzesc lupul, ci să îl armonizez cu restul caracterului meu, mereu în schimbare. Să rămân curios și să mă bucur de diversitatea lumii și a multiplelor fațete ale vieții”.
Cum te schimbă o călătorie?
„Călătoria m-a schimbat profund şi mi-a aratat diverse fațete ale umanului, dar, mai presus de toate, cred că mi-a scos la suprafață simplitatea lucrurilor şi a vieții în general. Faptul că acele experiențe simple, dar adevărate, pe care le-am trăit, sunt cele care mă fac fericit, că oamenii pe care i-am întâlnit şi a cărei prietenie o voi păstra cu drag în inima mea, sunt cea mai mare avere pe care o pot acumula.
„Degeaba alergăm după case, maşini, funcții. La urmă, cele mai profunde bogății sunt amintirile acumulate şi experiențele trăite. Şi dacă societatea nu ne-ar judeca atât de mult după capacitatea noastră de cumul material, cred că am alerga mai mult după vise şi lucruri mai puțin tangibile, dar cu adevărat profunde. Până atunci, avem cu toții o alegere personală de făcut”.
