Un pachet suspect, trimis actorului american Robert de Niro în Manhattan

Citește și

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Poliţia din New York (NYPD) investighează prezenţa unui pachet suspect descoperit joi în Manhattan şi care se pare că a fost trimis actorului american Robert de Niro, după o serie de tentative de atacuri cu dispozitive explozive care au vizat democraţi importanţi şi critici ai preşedintelui american Donald Trump.

‘Vă rugăm să evitaţi zona şi să aşteptaţi sosirea poliţiei’, a scris departamentul de poliţie din New York pe Twitter.

Postul NBC a informat că pachetul suspect a fost descoperit joi într-o clădire având legătură cu actorul Robert De Niro, foarte critic la adresa preşedintelui Donald Trump.

- Publicitate -

Imaginile transmise de televiziune arătau o prezenţă importantă a poliţiei în zonă.

Poliţia din New York a declarat joi că pachetul suspect a fost trimis actorului Robert de Niro, relatează AFP, relatează dpa, Reuters si Agerpres.

Un angajat al TribeCa Productions, compania de producţie a lui De Niro, a semnalat prezenţa pachetului suspect, care a fost trimis actorului, în jurul orei 05:00 locală (09:00 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei new-yorkeze

- Publicitate -

Poliţia a trimis la faţa locului echipa sa de deminare şi pachetul a fost transportat la centrul său de analiză din Bronx, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Pachetul este similar celor trimise marţi şi miercuri mai multor personalităţi democrate şi canalului CNN.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei nu a precizat dacă pachetul suspect conţine o bombă artizanală, ca în cazul celor trimise fostului preşedinte american Bill Clinton şi soţiei sale, fostului preşedinte Barack Obama, miliardarului filantrop George Soros, fostului ministru al justiţiei Eric Holder şi canalului CNN.

Robert de Niro, unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani, l-a criticat public pe Donald Trump în timpul unei ceremonii de premiere în iunie la New York, când l-a insultat pe scenă pe preşedintele american.

Trump i-a răspuns, numindu-l pe actorul în vârstă de 75 de ani ‘un individ cu un IQ foarte mic’.

SourceAgerpres
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Învinsă de Croația, Canada e eliminată de la Cupa Mondială

Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, a obţinut prima sa victorie la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, 4-1 (2-1) cu...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -