Strabismul ar fi putut să se afle la originea geniului lui Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci suferea, probabil, de o formă de strabism ce i-a stimulat simţul perspectivei, sporindu-i câmpul vizual şi percepţia asupra profunzimii, potrivit unui studiu publicat recent în Marea Britanie.

Acest studiu, coordonat de Christopher Tyler, cercetător la City University din Londra, a analizat şase portrete şi autoportrete realizate de Leonardo da Vinci sau care îl reprezentau pe renumitul maestru italian renascentist, două picturi, două sculpturi şi două desene.

Cercetătorul britanic a evidenţiat faptul că ochii personajelor vizibile din aceste opere de artă prezentau “un unghi de strabism divergent”, în special în tabloul “Salvator Mundi”, în “Sfântul Ioan Botezătorul” şi în celebrul desen “Omul Vitruvian”, ce studia proporţiile corpului uman, transmite Reuters citată de Agerpres.

Aceste indicii “lasă să se înţeleagă că Leonardo da Vinci avea un strabism divergent intermitent şi capacitatea de a trece la vederea monoculară”, afirmă Christopher Tyler în acest studiu, publicat în ediţia online a revistei medicale JAMA Ophtalmology.

Persoanele cu strabism au adeseori o vedere care este mai degrabă monoculară decât binoculară: cei doi ochi sunt folosiţi separat, fapt ce poate avea ca efect creşterea câmpului vizual şi a percepţiei asupra profunzimii.

Strabismul divergent, “în special dacă era intermitent, putea să fi contribuit la capacitatea excepţională a lui Leonardo da Vinci de a reda relieful pe o pânză”, a subliniat autorul cercetării.

Această tulburare de vedere “explică, probabil, marea uşurinţă (a lui Leonardo da Vinci, n.r.) de a reprezenta obiecte şi chipuri în trei dimensiuni” sau de a prezenta peisaje muntoase în fundalul compoziţiilor sale, potrivit autorilor studiului.

Strabismul se poate dovedi “comod pentru un pictor, pentru că vederea lumii cu un singur ochi permite realizarea unor comparaţii directe cu imaginea plată, desenată sau pictată”, afirmă Christopher Tyler, care citează studii potrivit cărora alţi pictori renumiţi, precum Rembrandt, Durer, Degas şi Picasso, sufereau şi ei de această afecţiune de vedere.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare