Marile confuzii ale românilor de azi

Toţi cei care au contribuit conştiincios la întreţinerea şi propagarea urii în societatea românească în perioada referendumului din 7 octombrie se vaită acum din cauza „exploziei de ură” ce i-a lovit pe români. Un nou exerciţiu de ipocrizie al cărui scop este amplificarea confuziei generale.

Culmea este că tocmai aceia care ne refuză constant dreptul la neutralitate ne dau lecţii de toleranţă. Chiar dacă vine Hallowen-ul, voi da măştile unora la o parte.

Parşivenia este o boală sufletească a omului, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Comunismul a ridicat-o la rang de artă întrucât părea a fi o armă eficientă în lupta pentru supravieţuire – „zici ca ei şi faci ca tine”. Corporatismul a preluat parşivenia şi a pus-o la lucru în „folosul” economiei de piaţă, al competitivităţii, răsplătindu-i pe cei mai pricepuţi utilizatori ai ei. „Băiatul bun”, prieten cu toată lumea, incompetent şi slugarnic o duce excelent şi astăzi, în numeroase companii din întreaga lume. Muncesc alţii pentru el, care nu-s buni de gură.

Necazul este că, prin dezvoltarea tehnologiei, parşivenia a primit un „upgrade” şi a devenit mijloc de manipulare a maselor. Oamenii fără caracter pot fi cumpăraţi şi înregimentaţi uşor în vederea „promovării” ideilor şi tendinţelor mai mult sau mai puţin impuse. Acestora li se adaugă numeroşi voluntari, incapabili să-şi dea seama că participă la un imens joc al manipulării. De aceea trebuie să existe presă de calitate, care să-l ajute pe simplul cetăţean să navigheze nevătămat printre minciuni.

„CINE NU-I CU NOI E ÎMPOTRIVA NOASTRĂ”

Nimeni nu este deţinătorul adevărurilor absolute, prin urmare fiecare trebuie să aibă dreptul la opinie. Umanitatea a evoluat doar atunci când exprimarea opiniilor nu a fost îngrădită. Desigur, cu argumente şi bun-simţ, fără intenţia de a-l jigni pe celălalt.

Presa are ca misiune (sau ar trebui să aibă) exact acest lucru: prezentarea unor puncte de vedere cât mai diverse, fără a încerca să influenţeze o tabără sau alta în toiul unei controverse. Aici intervine însă parşivenia despre care vă vorbeam mai sus.

Nici presa, ca parte a societăţii, nu este ferită de parşivi. Apa călduţă a mediocrităţii infiltrează fundaţia mijloacelor de informare în masă – ştiri comentate, declaraţii scoase din context, generalizări, statistici şi sondaje făcute special pentru „a demonstra” un lucru, toate acestea au înlocuit ştirea curată (cine?, ce?, unde?, când?), ancheta de presă şi analiza bazată pe gândire critică.

A scrie, în mod profesionist, nu-i o treabă uşoară. Nu înseamnă a posta pe Facebook sau pe orice altă „reţea de socializare”. A scrie în mod profesionist presupune ani de ucenicie, de documentare şi de discuţii cu diverşi oameni care au realizat ceva în viaţa lor. Ceea ce majoritatea cititorilor obişnuiţi nu văd într-o ştire sau într-un articol sunt stresul obţinerii informaţiei, verificarea acesteia, lecturile prealabile.

În vremurile pe care le trăim, presa se decredibilizează pentru că intră în jocul amatorilor. Nu mai există o graniţă între scriitura profesionistă şi aceea a diletanţilor. Presa a început să promoveze „adevăruri absolute”, fără a mai pune întrebări şi a mai livra teme de reflecţie.

„CU BANII DE REFERENDUM SE PUTEAU FACE SPITALE ŞI AUTOSTRĂZI”

Iată un exemplu de „adevăr absolut”, înghiţit pe nerăsuflate de ziare şi televiziuni, de „formatori de opinie” şi de jurnalişti „cu acte”. Puţini au fost aceia care au spus-o răspicat: democraţia costă, domnilor! Pe acest „principiu”, al economisirii banilor pentru un referendum (fie el şi discutabil), nu ne mai trebuie nici alegeri. Până la urmă, delegăm un „tătuc” naţional care să decidă în locul nostru pentru orice chestiune susceptibilă de a genera o dezbatere în societate. Nu mai avem nevoie nici de Parlament, „că oricum ăia dorm p`acolo”.

Presa ar trebui să le explice comentatorilor de pe Facebook faptul că democraţia nu este un bun câştigat pentru totdeauna. Că întoarcerea la totalitarismul cel mai negru se poate produce oricând, mai ales pe fondul manipulării fără precedent a maselor şi al promovării parşivismului ca „politică de supravieţuire” în societate.

Ar fi frumos ca aceeaşi presă să renunţe un pic la comoditatea „copy paste”-ului şi să le arate cititorilor adevăratele găuri negre din bugetul statului: contractele publice atribuite preferenţial, facturile uriaşe pentru activităţi de „protocol” şi achiziţiile de bunuri inutile pentru instituţii, organisme, comisii şi comitete (la fel de inutile). Iată unde se duc, de fapt, zecile şi sutele de milioane de dolari pentru spitale şi autostrăzi. E valabil atât în România, cât şi în Quebec.

Vreţi economii la bugetul de stat? Desfiinţaţi sutele de instituţii parazitare, create de-a lungul timpului pentru a hrăni clientele politice. Nu Parlamentul trebuie desfiinţat, pentru că acolo trebuie să se nască dezbaterea, indiferent cât de proastă ar fi componenţa acestuia la un moment dat.

Am văzut conaţionali de-ai noştri care se dau „mai canadieni decât Trudeau”, dar care nu pricep cum funcţionează mecanismul democratic. Obţinerea cetăţeniei unui stat occidental nu te transformă într-un „campion al democraţiei”. Informarea şi autoinstruirea îţi dau valoare umană. De aici rezultă şi toleranţa. Iar ea pleacă întotdeauna de la ascultarea opiniei celuilalt.

George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

Ultimele articole

Articole similare