Canada vrea să expulzeze 10.000 de azilanți pe an

Guvernul canadian vrea să accelereze ritmul deportărilor în cazul azilanților a căror cerere de azil a fost respinsă de tribunale. Ottawa dorește să expulzeze 10.000 de persoane pe an.

Informația a fost obținută de CBC News și a fost confirmată de  Canada Border Services Agency (CSBA).

Numărul deportărilor a scăzut puternic în ultimii ani. Dacă în 2012 Canada a deportat 18.987 de persoane, în 2017 numărul acestora a fost de doar 8.472.

În 2018 au fost deja deportate 6.083 de persoane.

CBSA are o listă de priorități pentru deportări. Cazurile care implică securitatea națională, crima organizată, crimele împotriva umanității și alte acte criminale – și solicitanții refugiați care au sosit neregulat – sunt primele tratate.

Ultimii pe listă sunt toate persoanele considerate inadmisibile în Canada, inclusiv cei care au depășit perioada maximă de ședere admisă, cei cu vize de muncă sau vize pentru studenți expirate.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare