Sfârşitul Primului Război Mondial (1914-1918) a dus la mari schimbări administrativ-politice şi sociale în Europa.
Aplicând în fapt principiile willsoniene, care au stat la baza lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris-Versailles (1919-1920), pe teritoriile fostelor imperii multinaţionale – austro-ungar, ţarist şi otoman – s-au constituit noi state naţionale, precum Austria, Cehoslovacia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria iar alte state şi-au întregit teritoriile, precum România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven (Iugoslavia din 1929), potrivit volumului ”Repere de cronologie internaţională 1914-1945” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982).
România, conştientă de faptul că reuşise să unească toate teritoriile locuite de români într-un singur stat, a încercat în întreaga perioadă interbelică să menţină status-quo-ul în zona de est şi sud-est europeană, realizând pe fondul ineficienţei acţiunilor Societăţii Naţiunilor un sistem de tratate şi acorduri regionale de securitate, cum au fost Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică.
Pe de altă parte, Marile Puteri în frunte cu Marea Britanie şi Franţa, sperând că vor evita un nou conflict armat, au dus o politică conciliantă faţă de Germania, dar aceasta a încălcat rând pe rând tratatele internaţionale, toate acţiunile ducând de fapt la escaladarea unui nou război mondial.
Agresiunea declanşată de Italia fascistă împotriva Etiopiei, la 3 octombrie 1935, care nu a putut fi stăvilită de sancţiunile adoptate de Societatea Naţiunilor, şi cu atât mai puţin de politica Franţei şi Marii Britanii, acţiunile de forţă ale Germaniei, marcate de decretarea serviciului militar obligatoriu (15 martie 1935) şi apoi de remilitalizarea zonei renane, extinderea agresiunii Japoniei în China prin reînceperea, în 1937, a războiului în Extremul Orient au dus la întărirea statelor agresive. Pe de altă parte, lipsa de fermitate a Franţei şi Marii Britanii, promovarea de către SUA a unei politici izolaţioniste, au acţionat ca un element stimulator pentru statele ce urmăreau revizuirea prevederilor tratatelor de pace şi reîmpărţirea lumii.
S-a ajuns astfel la intensificarea stării de tensiune în viaţa internaţională, prin provocarea unor stări de criză şi prin amplificarea politicii de forţă, şantaj şi agresiune. Profitând de conjunctură, la 12 martie 1938, trupele Germaniei au invadat Austria, care a fost încorporată, o zi mai târziu, în Reichul german. La 18 martie 1938, Germania comunica în mod oficial Secretariatului Societăţii Naţiunilor că Austria a încetat să mai existe ca stat.
La 21 aprilie, Adolf Hitler şi ofiţerul său Wilhelm Keitel, feldmareşal al celui de-al Treilea Reich german, au pus la punct Planul Grun (Planul Verde) în care erau stabilite modalităţile de a ataca şi supune Cehoslovacia. Atacul urma a fi efectuat după ce în prealabil se duceau discuţii diplomatice şi se deschidea o criză în relaţiile germano-cehoslovace. În mai, au fost concentrate trupe hitleriste la graniţele Cehoslovaciei, care la rândul ei a decretat mobilizarea parţială a armatei.
Cu ocazia Congresului Partidului Naţional-Socialist din 12 septembrie 1938, Hitler a cerut în mod ultimativ Cehoslovaciei să cedeze în opt ore teritoriile cehe populate de germani.
În urma discuţiilor de la Berchtesgaden din 15 septembrie, între Hitler şi premierul britanic Neville Chamberlain, acesta din urmă şi-a dat, în numele guvernului său, consimţământul ca teritoriile cehe locuite de germani să fie alipite la Germania. Premierul britanic a preluat pretenţiile teritoriale ale liderului nazist şi le-a inclus în propunerile Angliei şi Franţei adresate printr-o notă, la 19 septembrie, guvernului cehoslovac. Acesta a respins propunerile, argumentând că acceptarea lor ar însemna căderea totală a ţării sub dependenţa Germaniei.
O nouă serie de discuţii între Hitler şi Chamberlain a avut loc între 22-23 septembrie, la Bad Godesberg. Cu acest prilej, Hitler şi-a mărit pretenţiile faţă de Cehoslovacia, cerând un teritoriu mult mai mare decât cel cerut înainte şi retragerea imediată a ţării din aceste teritorii, ceea ce guvernul cehoslovac a refuzat şi a ordonat mobilizarea generală la 23 septembrie 1938.
La 26 septembrie, într-un discurs rostit la Berlin, Hitler a adresat un nou ultimatum Cehoslovaciei de a se supune pretenţiilor germane, afirmând că în caz contrar va invada această ţară.
În perioada 29-30 septembrie s-a desfăşurat la Munchen, conferinţa şefilor guvernelor Angliei, Franţei, Italiei şi Germaniei (Chamberlain, Daladier, Mussolini şi Hitler). Consecvente politicii conciliatoriste promovată faţă de Germania, Marea Britanie şi Franţa au acceptat dictatul lui Hitler prin care se impunea cedarea Regiunii sudete de către Cehoslovacia către cel de-al treilea Reich. Franţa şi Marea Britanie ”garantau” noile frontiere ale Cehoslovaciei. Mica Înţelegere a primit, prin această acţiune, lovitura de graţie.
Polonia, prin ministrul de externe, colonelul Beck, a revendicat la rându-i, la 30 septembrie, regiunea Teschen, pe care a primit-o la 2 octombrie 1938.
Hotărârea de la München a reprezentat punctul culminant al politicii conciliante dusă de către Marea Britanie şi Franţa faţă de Germania, şi nu a dus la stoparea dorinţei de expansiune a acesteia din urmă. Astfel, prin primul arbitraj de la Viena din 2 noiembrie 1938, contele Ciano, ministrul de externe al Italiei, şi von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei, au acordat Ungariei regiunile de sud ale Ucrainei subcarpatice şi ale Slovaciei care însumau 12.000 km pătraţi din teritoriul cehoslovac.
La 15 martie 1939, Germania, încălcându-şi propriul angajament luat odată cu semnarea Acordului de la Munchen, a cotropit întregul teritoriu al Cehoslovaciei, Ungaria anexând întreg teritoriul Ucrainei subcarpatice, împărţind astfel ceea ce mai rămăsese din Cehoslovacia, care dispărea ca stat de pe harta Europei.
România, faţă de evenimentele grave care se desfăşurau pe plan internaţional şi care au culminat cu desfiinţarea statului cehoslovac, a decretat mobilizarea parţială.
La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, fapt care a declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial.
Documentar realizat de Agerpres.
