Donald Trump avertizează Iranul într-o manieră ”Game of Thrones”; HBO şi actriţele sale reacţionează pe Twitter

Donald Trump a publicat vineri pe Twitter mesajul “Sanctions are coming” (“Sancţiunile vin”), deturnând sensul unei fraze celebre din universul serialului TV “Game of Thrones” pentru a saluta apropiata reimplementare a sancţiunilor contra autorităţilor de la Teheran, ridicate în urma acordului internaţional din 2015 ce vizează dosarul nuclear iranian, din care Statele Unite s-au retras ulterior.

Pe contul lui Twitter, preşedintele american a publicat – fără alt comentariu – o fotografie ce îl arată în picioare, purtând un costum albastru şi o cravată roşie, cu privirea îndreptată spre partea stângă. Fotografia este însoţită de mesajul “Sanctions are coming” (“Sancţiunile vin”), o referire evidentă la “Winter is coming”, o frază celebră din universul serialului de televiziune “Game of Thrones”, care a dat şi titlul primului episod al acestei producţii, informează AFP citat de Agerpres.

Sub această frază-slogan apare menţiunea “5 noiembrie”, care anunţă că sancţiunile contra Iranului vor fi reluate la această dată calendaristică.

O altă referire la “Game of Thrones” constă în faptul că literele “O” din mesajul online al preşedintelui american sunt străbătute de trei linii verticale, după modelul logoului oficial al acestei producţii TV.

Reprezentanţii postului HBO, care produce şi difuzează serialul “Game of Thrones”, au reacţionat imediat pe Twitter.

“Cum se spune ‘deturnarea unei mărci înregistrate’ în dothraki?”, au scris reprezentanţii HBO.

Acest răspuns subtil face referire la o limbă imaginară vorbită de un trib de călăreţi şi de regina Daenerys Targaryen din cunoscutul serial TV.

Mesajul preşedintelui american nu a fost apreciat nici de două dintre protagonistele show-ului de televiziune.

“Bleah!”, a reacţionat, printr-o interjecţie ce marchează dezgustul, actriţa Sophie Turner – interpreta personajului Sansa Stark din “Game of Thrones” – în urma mesajului publicat de Donald Trump pe Twitter.

Actriţa Maisie Williams, interpreta personajului Arya, sora mai mică a Sansei Stark, a distribuit fotografia preşedintelui american, însoţită de mesajul “Not today!” (“Nu astăzi!”).

Vineri, Statele Unite au confirmat oficial că vor relua luni, 5 noiembrie, toate sancţiunile ce au fost ridicate în virtutea acordului semnat între Iran şi marile puteri ale lumii pentru a împiedica această ţară să se înzestreze cu bomba atomică.

O primă tranşă de măsuri punitive au fost deja reinstaurate în august.

“Game of Thrones”, produs de HBO şi care se va încheia anul viitor după difuzarea celui de-al optulea sezon, este cel mai premiat serial fantasy din istoria Emmy Awards, cele mai prestigioase recompense atribuite de industria de televiziune americană. Această producţie se bucură de un succes uriaş în lumea întreagă şi are numeroşi admiratori.

La jumătatea lunii octombrie, preşedintele indonezian Joko Widodo a făcut şi el o referire la Westeros, regatul fictiv în care se desfăşoară evenimentele relatate în “Game of Thrones”, atunci când a comentat conjunctura mondială, despre care a spus că este întunecată de tensiunile comerciale dintre statele lumii.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare