Există în viața oricărui individ situații când, confruntat și dominat de o realitate ambiantă ostilă și incontrolabilă, acesta optează pentru o schimbare radicală care-i acordă o nouă șansă de afirmare de sine.

Guvernul canadian nu are intenția să repatrieze resortisanții săi, plecați să lupte în Siria și care sunt acum prizonieri în teritoriul kurd. Repatrierea nu face parte din planurile sale, în ciuda solicitării făcute în acest sens de către autoritățile locale.
(Le Devoir, 13 octombrie 2018)

Cea mai vizibilă situație de această ”a doua șansă” din vremurile noastre este emigrarea. Este firesc pentru milioane de oameni din lumea întreagă să-și părăsească țările natale din pricina climatului politic represiv, a războiului, a insecurității personale și generale, a condițiilor economice nefavorabile, a unor anumite probleme personale ori familiale, ca să se stabilească în alte țări mai prielnice pentru securitatea și bunăstarea lor sufletească și/ori materială.

Apariția și evoluția aventuristă a organizației teroriste islamice Daesh a adăugat o tușă nouă la această situație existențială. Au fost multe cazuri când oamenii, în special tineri frustrați ori socialmente vulnerabili, au părăsit un loc bun pentru un loc rău.

În primii ani de existență ai Daeshului (2013-2015), autoproclamatul stat islamic a surprins întreaga lume prin forța și audiența propagandei sale de negare a unor seturi de valori foarte diverse, de la cele ale lumii occidentale laice și democratice, la cele ale Islamului șiit ori sunit moderat.

Și rezultatul succesului propagandistic a fost nefericit pentru toată lumea.

Succesul acesta nu numai că a complicat și intensificat conflictele locale în Siria și în Irak, dar a exercitat și o influență nefastă asupra unor tineri musulmani din Occident, concretizată prin radicalizare religioasă și prin atragerea lor în conflictul militar, de partea islamiștilor salafiști. Mii de luptători străini, din Europa occidentală, din Rusia, din Statele Unite și din Canada îngroșau lunar efectivele Daesh în perioada lui – scurtă și dezastruoasă – de ascensiune și de expasnsiune teritorială.

Dar din 2015, Daesh a suferit înfrângeri după înfrângeri în fața coalițiilor internaționale conduse de Statele Unite sau de Rusia, a pierdut cea mai parte a terittoriilor pe care le controla, a pierdut, de asemenea, zeci de mii de combatanți, așa încât în prezent nu mai are nici pe departe forța de atracție de acum câțiva ani. Există mii de prizonieri islamiști străini deținuți de kurzi ori de rebelii sirieni care vor să se întoarcă în locurile de unde au plecat.

CITEȘTE ȘI:  Canada discută cu Pakistanul pentru a o primi pe Asia Bibi

Dar drumul de întoarcere pare închis. Nimeni nu mai are nevoie de ei, nimeni nu pare dispus să intervină în favoarea lor. Unii dintre ei au comis crime cu care, în urmă cu trei-patru ani, se făleau în fața camerelor de filmare. Vor să fie judecați în țările lor de origine.

Iar situația altora, chiar dacă n-au avut o activitate strict criminală, ci doar de martori complezenți la crimele din jurul lor, a devenit complicată. Tinerele rebele care au plecat în Siria ori în Irak, dornice să-și construiască printre islamiști o viață în conformitate cu sloganele religioase și propagandistice ale Daesh, s-au căsătorit acolo și au devenit mame.

O montrealeză, fostă elevă la colegiul Ahuintsic, mamă a doi copii reclamă din partea statului canadian ”o a doua șansă”.

O altă canadiană, originară din Toronto, mamă a trei copii, căsătorită cu un islamist din Germania, găsește că e nedreptățită: ”Nu e just. Venim dintr-una din cele mai minunate țări din lume și suferim. Pentru ce?”.

E o întrebare pe care, din păcate, și-o pune prea târziu.

Guvernul canadian este cât se poate de reticent în privința repatrierilor. Sunt invocate dificultățile logistice, trecerea obligatorie prin țări precum Irakul ori Turcia care țin cu fermitate să judece prizonierii islamiști pe teritoriul lor și conform legilor lor. Și, pe de altă parte, se respectă ceea ce spune legea. Canada își sprijină resortisanții să fie tratați conform normelor internaționale ale drepturilor omului acolo unde aceștia se află în conflict cu legea, dar în niciun caz nu este obligată să-i repatrieze spre a fi judecați în altă parte decât acolo unde au comis faptele pentru care sunt acuzați.

La fel judecă și celelalte guverne din țările foste furnizoare fără voie de voluntari jihadiști. Daesh-ul era inamicul întregii lumi civilizate și mulțimea atentatelor barbare, cu zeci și chiar cu sute de victime din Franța, Anglia ori Germania comise de ”soldații” lui și în numele lui anulează orice iluzie de reconciliere.

CITEȘTE ȘI:  Charles Aznavour, optimistul

Se poate oare pretinde cu dreptate o a doua șansă când cel care o face a ales cu bună știință să se alieze cu o organizație teroristă, dușman obiectiv și ireconciliabil al țării pe care a părăsit-o? Și când, de asemenea, cererea de reîntoarcere nu este un semn de regret, de căință pentru o alegere greșită, de reconvertire la democrație și la principiile ei, ci doar o încercare oportunistă de a scăpa de consecințele propriilor fapte blamabile?

Căci prizonierii islamici, plecați din lumea democrată unde aveau drepturi și libertăți pe care nu le-au prețuit atunci când beneficiau de ele, știu bine că nu există aceleași norme penale în Irak de exemplu, unde condamnarea la moarte este verdictul cel mai obișnuit față de jihadiști, și o țară europeană unde un asemenea verdict nu este prevăzut de lege. Și aceasta este departe de a fi singura deosebire între condiția de prizonier al kurzilor ori al sirienilor și condiția de cetățean englez, german, francez ori canadian,, aflat ori nu în libertate.

Rămân însă tot timpul în discuție copiii, peste o mie, cu părinți originari din mai multe țări, deținuți de kurzi, care nu sunt cu nimic vinovați pentru rătăcirile și faptele părinților. Și atunci de ce trebuie să fie ei privați de copilărie și de o viață normală?

Situația lor este încă o lespede grea în balanța iresponsabilității genitorilor lor.
Istoria avansează dintodeauna implacabil călcând în picioare călăi și victime, vinovați și inocenți, oameni de mare valoare și indvizi stupizi.

Dar trăim într-o vreme când distincțiile sunt abordabile, Cu siguranță că trebuie căutată o soluție acceptabilă care măcar lor să le acorde o a doua șansă după neșansa multiplă de a se naște într-un loc, într-un context social și într-un moment istoric toate la fel de nepotrivite. Copiii aceștia nu rămân copii și viitorul trebuie să-i găsească de partea lumii civilizate

 

Ad