Un film documentar despre Aretha Franklin va fi lansat după 46 de ani de la turnare

Documentarul ‘Amazing Grace’, înregistrat în timpul unui concert gospel al legendarei cântăreţe americane Aretha Franklin, va fi lansat săptămâna viitoare la New York, după 46 de ani de la turnarea sa.

Premiera, care pune capăt unei lungi dispute judiciare şi la numeroase probleme tehnice, va avea loc luni 12 noiembrie, în cadrul festivalului DOC NYC şi se va lansa oficial în cursa pentru premiile Oscar 2019, relatează mass-media americane citate marţi de EFE si Agerpres.

Documentarul a fost filmat în mare parte de regizorul Sydeny Pollack, timp de două zile în biserica baptistă New Temple Missionary, din Los Angeles, unde Aretha Franklin a înregistrat în ianuarie 1972, albumul cu numele care a dat titlul filmului.

“Fanii Arethei vor fi captivaţi de fiecare moment al filmului: geniul ei, devoţiunea sa faţă de Dumnezeu şi Sfântul Duh sunt prezente în fiecare moment”, a declarat producătorul Alan Elliot, într-un comunicat difuzat de presa locală.

Sydney Pollack a făcut greşeala de a nu sincroniza sunetul cu filmările, fapt ce a generat probleme tehnice care nu au fost soluţionate până în 2011, care s-au alăturat problemelor între cântăreaţă şi producători privind drepturile de autor.

După ce s-a ajuns la un acord cu familia Artehei, filmul a fost vizionat o scurtă perioadă după moartea artistei, răpusă în august la 76 de ani de un cancer.

Născută în 1942 la Memphis (Tennessee), artista şi-a câştigat titlul de “regină a muzicii soul” după lansarea în 1967 a hitului ‘Respect’, care a devenit imnul luptei pentru drepturi egale a populaţiei afro-americane şi mai ales al femeilor.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare