Georgiana e româncă. Ea a plecat de ceva ani din țară. După bărbat, care e englez. Cu toate astea, Steve pare român. El a susținut-o pe Georgiana în demersul de a renova și reclădi casa bătrânească, aflată undeva în județul Mureș, în satul Bala. Mai mult decât atât, ei își petrec vacanțele acolo, cu cele două fetițe, în satul bunicilor Georgianei.

În fiecare an, de-o vreme vedeam pe Facebook veștile despre cum construiesc în bătătură, puțin câte puțin, Într-un an au făcut un gard. În altul, au amenajat casa veche. În alt an, tot satul a descoperit o casă nouă, simplă, luminoasă, frumoasă, în stilul locului, dar dotată cu orice ar putea avea un om decent în orice parte dezvoltată a lumii. Și pare totul așa de firesc, în ordinea lucurilor.

Dar vântul balcanic care ne bate din când în când poate aduce nedumeriri. Sigur, ea e româncă, are rădăcinile aici, o trage neamul încoace, dar el? Ce caută englezul aici? Ce-o fi așa frumos? Ei, lasă că o să se sature. Hm, uite că le place în continuare, nu se satură.
Într-atât de mult s-au lipit de aceste locuri, încât anul acesta au creat un adevărat Festival. Bala Fest. Această mână de oameni româno-englezi au ridicat un sătuc mureșan la stadiul de centru de interes cultural, sociologic, etnografie, name it, for God’s Sake, cum ar zice orice țăran neaoș.

Și am fost și eu acolo în vara asta.

Vorbim de un festival în toată regula. Cu zile încărcate de activități. Cu opening night, la căminul cultural, cu mâncare făcută de femeile din sat, nu vreți să vă spun ce bunătăți, că muriți de poftă.

Cu muzică pe scenă, pentru antren, copiii doar acolo au stat, nu i-au deranjat cântece ca “Drumurile noastre” sau “Dragoste la prima vedere”, chiar dacă unii veneau din Occident și aveau urechile mai fine.

Cu ateliere de țesut la război cu lelea Fira, cu plimbare cu căruța pe întinderile comunei, cu frământat și copt pâinici în gospodăria unor doamne adorabile, mamă și fiică.

Cu mic-dejun cu produse bio de la bionice cred, pur și simplu simțeai cum circula prin tine o altă forță după ce mâncai brânză, legume, ouă preparate în fel și chip, lapte proaspăt muls,legume rupte dintre verdeturile cultivate an de an în satul cu pricina.

Cu entertainment pentru copii, de la piscină până la jocuri distractive de îndemânare și parteneriat, de la joacă cu animalele domestice până la deprinderea meșteșugului preferat al apicultorilor, lucrul cu albinele.

Cu seri de cântec și voie bună, dans și film. Cu sculptat în lemn în fața ochilor noștri.

Cu urcatul la stână și descoperirea unui spectacol teatru-dans cu foc și degustarea de bucate printre căpițe de fân.

Și cu multe amintiri nemaipomenite, discuții lângă foc, noi prietenii născute între oameni din România și Anglia, ca gazdele lor. O fiică a acestui sătuc a făcut posibile toate acestea, fiindcă inima sa bubuie la vederea atâtor frumuseți, iar gândul ei bun înțelege că aceste lucruri pot fi admirate de multă lume.

Ceea ce s-a și întâmplat, toți englezii veniți în satul Bala și-au propus să-și caute proprietăți vecine cu cea a Georgianei și a lui Steve. Și vorbeau serios, chiar dacă engleza lor părea din filme.

Sigur că nu e totul idilic și că oițele nu dansează în ritmul pe care-l dictăm noi, nici problema canalizării nu se rezolvă foarte simplu la 30 de km distanță de Târgu Mureș, dar cineva a observat partea luminoasă și potențialul formidabil al simbiozei oameni-locuri, a găsit în primăriţa satului un partener foarte binevoitor, a convins prieteni să străbată ţara să găsească acest mic colţ de rai, a pus pe roate gospodine şi leliţe şi nane şi unchi şi uncheși şi baci ungureni, dar mai mult mureşeni. Cineva, pe nume Georgiana.

A readus în viaţa noastră bucuriile simple, autentic româneşti şi toţi au simţit că acolo e altceva, au putut savura pe deplin fiecare clipă, au alergat, s-au plimbat, s-au împrietenit, au făcut plajă şi planuri. Cu totul dăruiţi momentului şi acţiunii sale.

 O să spuneţi noo, astăzi nu e posibil să savurezi pe deplin totul, fiindcă facem concomitent lucruri. Nu decupăm lucrurile, le amestecăm. Aşa o fi, dar nouă ni s-a dat această şansă. Acolo nu au internet. Eu mă înscriu şi la anul la marea serbare a Georgianei, fiindcă mi-e dor să-mi fac selfie-uri şi să nu am cum le posta. Mi-e dor să fiu copil răsfăţat de locurile magice ale României.

Ad