
Canada se află în discuţii cu autorităţile pakistaneze pentru a o primi pe Asia Bibi, achitată de Curtea Supremă din ţara sa după o condamnare la moarte pentru blasfemie şi a cărei viaţă este ameninţată, a declarat luni premierul canadian Justin Trudeau.
„Ne aflăm în discuţii cu guvernul pakistanez, nu vreau să spun acum mai mult pentru că este o chestiune foarte delicată, însă, după cum ştiţi foarte bine, Canada este o ţară primitoare”, a spus premierul canadian într-un interviu acordat AFP.
„Există un context intern delicat pe care îl respectăm”, a adăugat Trudeau, care se află la Paris cu ocazia ceremoniilor consacrate împlinirii a 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial.
El a făcut referire la manifestaţiile masive organizate de islamişti care contestă decizia Curţii Supreme pakistaneze şi care cer executarea Asiei Bibi, o femeie creştină din zona rurală a Pakistanului, în vârstă de circa 50 de ani şi mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie” în 2010 după ce a fost denunţată de un imam.
Ea a fost eliberată în cursul nopţii de miercuri spre joi după achitarea sa de către Curtea Supremă şi se află în prezent într-un ‘loc sigur’ în Pakistan, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Islamabad după ce unele media anunţaseră plecarea ei în străinătate.
Soţul Asiei Bibi a cerut sâmbătă azil pentru familia sa în SUA, Marea Britanie sau Canada, susţinând că se află într-un mare pericol dacă rămân în Pakistan, scrie Agerpres.