Contraspionajul din Franţa denunţă manevre americane de spionare a Airbus şi a altor companii emblematice din sectoare strategice franceze, potrivit France 3.

Ziarul Le Figaro publică miercuri un document al DGSI (Direcţia Generală de Securitate Internă, subordonată Ministerului de Interne francez) destinat guvernului pentru a alerta autorităţile de la Paris în legătură cu ingerinţa SUA în Franţa.

În acest document, datat 12 aprilie, DGSI precizează: ”Actori americani desfăşoară o strategie de cucerire a pieţelor de export care, în special în ceea ce priveşte Franţa, se reflectă printr-o politică ofensivă în favoarea intereselor lor economice. Sectoarele vizate corespund domeniilor de viitor, prezentate demult ca strategice de către autorităţile americane, între care aeronautica, sănătatea şi, mai în general, sfera de cercetare”, citeaza Agerpres.

Întreprinderile franceze din sectoarele respective ”fac obiectul unor atacuri selective, în special prin litigii juridice, încercări de colectare de informaţii şi ingerinţe economice”, conform acestui document de şase pagini.

Referitor la Airbus, DGSI subliniază un context extrem de concurenţial în care SUA efectuează ”manevre pentru a favoriza Boeing pe pieţe promiţătoare”, conform agenţiei de presă EFE.

În raportul său, DGSI notează că fabricantul de avioane european întâmpină ”dificultăţi ciclice de câţiva ani” în ceea ce priveşte programele sale de avioane A380, A320 şi A400M şi că este ”vulnerabil pe teren judiciar”, încercând să evite sancţiuni grele.

CITEȘTE ȘI:  Executivul UE recomanda exceptarea britanicilor de la vize după Brexit

Case americane de avocatură intervin în cadrul Airbus în contextul auditelor de conformitate în materie de luptă împotriva corupţiei, avocaţii dispunând din 2015 la un acces privilegiat la datele strategice ale grupului. Experţii DGSI adaugă: ”Informaţiile de toate felurile sustrase din cadrul Airbus permit cartografierea tuturor intermediarilor şi contactelor grupului, precum şi a axelor sale de dezvoltare internaţională”.

Un alt element îngrijorător menţionat în document este că mulţi dintre aceşti avocaţi ”sunt în contact cu administraţiile americane” şi că au fost deja responsabili pentru proceduri similare în trecut cu privire la Alstom şi Technip, două companii franceze care au ajuns să fie condamnate la pedepse severe.

În acest sens, Le Figaro citează un responsabil având competenţe deosebite în probleme de securitate naţională. Potrivit acestuia, ”americanii cooperează foarte strâns cu Franţa şi cu serviciile aliate la nivel operaţional împotriva terorismului islamic şi a spionajului chinez şi rusesc, dar 60% din activitatea lor rămâne centrată pe colectarea de informaţii strategice”. ”Toate mijloacele sunt bune pentru a-şi susţine patriotismul economic”, a afirmat el.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad