Elizabeth Warren, de la democrați, a câștigat un nou mandat de senator al statului Massachusetts. Warren este o promotoare înfocată a drepturilor femeilor, egalității de gen, suportera declarată a comunității LGBT ca și mulți alți politicieni democrați.
După victorie a ținut un speech prin care și-a electrizat asistența formată aproape în totalitate din femei. Warren afirmă că femeile au fost șocate de alegerea lui Donald Trump în 2016 la Casa Albă și că, din acel moment, și-a promis să lupte împotriva noului președinte. Și, spune ea, victoria din această seară (seara alegerilor de mid-term) este o consecință a luptei femeilor din Massachusetts împotriva unui președinte pe care îl urăsc.
Discursul senatoarei Warren (pe care îl puteți vedea pe youtube) m-a lăsat fără cuvinte dar în același timp m-a luminat.
Că Warren este o luptătoare a corectitudinii politice, o apărătoare a femeilor și a tuturor minorităților nu este de condamnat. Într-o țară ca America libertatea de a lupta pentru ideile tale este sacră.
Dar poate fi considerată această luptă un program politic al democraților pe care îl propun poporului american?
Așa am înțeles mai bine de ce nu am găsit prea multe idei propuse americanilor de către candidații democrați. Pentru că programul lor pornește de la o singură idee :cum să îl dăm jos pe Trump. Iar în această luptă pe care democrații o consideră program politic se pun pe masă miliarde de dolari, sunt invocate tot soiul de drepturi ale unor minorități care chipurile sunt încălcate, tot timpul teme sugerate de o propagandă bine organizată dar care nu are nicio legătură directă cu viața și aspirațiile americanilor de rând.
Cum nu are legătură nici cu viața europenilor unde aceeași propagandă progresistă chipurile maschează o ofensivă socialistă de data asta fără tancuri, mult mai inteligentă și sofisticată. În acest adevărat front socialist creat artificial sunt aruncate pe piață de câțiva ani idei aparent drepte, egalitatea femeilor cu bărbații, drepturile minorităților sexuale, drama imigranților, hărțuirea sexuală.
Toate sunt de discutat și se pot căuta îmbunătățiri. Numai că liderii progresiști, așa cum se autodefinesc, nu numai că au ridicat temele dar le-au și rezolvat politic rapid. Mișcarea metoo generată de actrițe care au folosit bărbații să parvină în carieră a ajuns o vânătoare a părții masculine și, observați, că între timp, curios, s-a stins din intensitate mai ales ca urmare a reacției femeilor.
Într-un sens mult mai larg progresiștii atacă familia pe care o consideră desuetă, rolul părinților naturali în creșterea copiilor și, mai mult, creștinismul. Familie, mama femeie, tata bărbat, biserica și crucea, simbolul creștinismului, sunt noțiuni puse în discuție pe diferite fronturi.
Experimentul este reușit cu brio în Canada (mai ales în Est) unde progresiștii au găsit un teren fertil. Trudeau a desăvârșit lucrarea preocupandu-se de legalizarea drogurilor, de promovarea hijab-ului, de eliminarea crucilor astfel încât să nu supere alte religii, ba chiar aveau un proiect halucinant prin care funcționarii publici nu mai putea folosi domn-doamnă în relații publice ca să nu ofenseze.
Au fost create zeci de agenții, aici și în țările europene, care se ocupă de reglarea inechităților de cele mai dubioase sorturi. Agendele guvernamentale au fost ocupate de teme pe care populația obișnuită nu le-a cerut niciodată.
Tot acest tablou ofensiv progresist, numit de unii marxist, urmărește crearea omului nou (n-are legătură cu tâmpenia lui Ceaușescu) care nu mai are rădăcini :familie, părinți, țară, religie.
În acest context de ofensivă marxistă s-au întâmplat alegerile prezidențiale din Statele Unite. Iar Donald Trump președinte este rezultatul opoziției, de factură preponderent instinctivă, a americanilor simpli față de evoluții bizare pe care nu le înțelegeau și nu făceau parte din preocupările lor.
Trump n-ar fi fost niciodată președinte dacă n-ar fi picat în acest moment precis. El a pus pe masă noțiuni simple precum credință, țară, bunăstare materială și a câștigat. Democrații au turbat și au jurat răzbunare. În toate cuiburile posibile. Unul este al senatoarei Warren.
L-au acuzat de orice (să ne înțelegem Trump nu e maica Tereza) și au crezut că e incompetent. Nu numai că bufonul Trump a făcut ce a promis dar cota lui de încredere a crescut și este una din cele mai înalte la jumătatea mandatului. Mai mare că a lui Obama în aceeași perioadă.
S-a pus un mare premiu pe capul lui Trump iar democrații au aruncat în joc toate resursele. Rezultatele alegerilor de mid-term sunt însă mai curând dezamăgitoare pentru ei. Au câștigat Camera Reprezentanților dar n-au avut nicio șansă la Senat unde republicanii și-au consolidat poziția.
Lovitura mortală preconizată de democrați împotriva lui Trump n-a reușit dar într-adevăr a complicat situația politică. Aș spune că alegerile recente n-au mișcat un fir de păr de pe capul președintelui. El are toate șansele să câștige al doilea mandat luptându-se pentru ideile lui.
Noutatea care-l avantajează acum este că dacă nu va reuși să-și pună în practică programul are toate scuzele. Democrații din congres l-au săpat.
Lumea credea că Trump va fi un bufon care va renunța la program și-și va plimba fundul prin scaune aurite. El putea fi considerat un clown care nu-și respectă promisiunile. Acum, câștigând Camera, democrații îi lasă posibilitatea să nu reușească. Dar va fi cu siguranță președinte în al doilea mandat. Victoria democraților în Congres este un măr otrăvit.
Și un mic amănunt. Înaintea de fiecare ședință de cabinet Trump cineva rostește o rugăciune și capetele se pleacă. Pe frontispiciul principalei Săli a Capitoliului scrie În God We Trust, că și pe toți dolarii americani. Americanii aleargă după profit dar nu le-a trecut prin cap să demonteze crucile și să facă condouri din biserici.
