De pe Facebook adunate

Facebook, locul unde ne distrăm, dar și locul de unde ne luăm informațiile. Și unele din informațiile astea ne pun pe gânduri.

1.Afacerea Jamal Khashoggi.

În rezumat: un jurnalist care a emigrat îi critică pe șefii din țara de origine, Arabia Saudită. Numai că nu îi critică oriunde, ci într-un mare ziar american. Spre ghinionul lui, se îndrăgostește și vrea să se însoare cu aleasa inimii, pare-se o turcoaică.

În 2 octombrie 2018 intră în Consulatul Arabiei Saudite din Turcia, ca să obțină actele necesare mariajului… și nu mai iese de acolo. Sunt lansate povești, variante, începe tumultul mediatic. În primele zile de după dispariție, pe Facebook, umblă o petiție în care ni se cere să semnăm că vrem lumină în acest caz.

Arunc un ochi pe comentarii, convinsă că voi găsi lacrimi și suspine pentru bietul om. Stupoare! Multe comentarii sunt răutăcioase sau je m’en fiche -iste: „Un arab mai puțin pe lume”, „Să se omoare între ei, ce ne pasă nouă”, ”Așa îi trebuie dacă se bagă unde nu-i fierbe oala.”

Sunt și reproșuri, cum că ce era nevoie să se însoare, om bătrân? Sunt și devieri : „Dar pentru X de ce nu ați făcut petiție? Ce, el nu merita?”

Pe scurt: Nu ne privește, nu semnăm! Hei, oameni buni!

Esența acestui caz este că un om a fost capturat, probabil torturat, în mod sigur omorât, pentru vina de a-și fi exprimat opiniile. Mai mult decât atât, execuția lui s-a făcut într-un mod sfidător, pe față, ca să servească drept lecție celor care ar mai îndrăzni să se creadă liberi să spună ce gândesc. Fără rețineri și fără griji, fiindcă iată, nimeni nu poate face nimic. Neputința asta e revoltătoare, împotriva ei era petiția.

2. Pentru tinerii de 18-24 de ani din mai multe țări ale lumii, zic unele studii, Facebook este prima (uneori și principala) sursă de informare.

Stau și mă minunez. Că eu de pe Facebook nu aflu decât ce mai fac prietenii sau diverse persoane pe care nu le cunosc.

Mai nou, m-au invadat necuvântătoarele, fiindcă algoritmii facebook-iști au decis că asta e genul de conținut care mi se potrivește. Like-uiesc deci cât e ziua de lungă veverițe și fazani, mă înduioșez la povești cu câini salvați de la înec, mă extaziez în fața unor frumuseți feline.

Când și când, aflu indirect de câte un eveniment din neuitata patrie, grație unor postări indignate sau de vreo acțiune locală, via unor articole partajate.

În rest, doar discuții, încleștări de opinii, pledoarii pentru diverse cauze. Poze, felicitări (femeile sunt frumoase, copiii au crescut, bărbații sunt și ei bine). Deci, dragi tineri, cum anume reușiți voi să vă găsiți informațiile în acest vârtej de orice-vrei-și-orice-nu-vrei?

Sau, poate, să reformulez: ce înseamnă, pentru voi, informație?

3. Stau și… mă gândesc la faptul că rețelele sociale sunt locul unde se duc azi bătăliile apartenenței.

1. Apartenența națională. De exemplu, sub poza unui lac cu lebede, un bărbat cu numele Manole a scris : „Dacă era la noi, de mult erau mâncate. Că așa suntem noi, românii…”

Adică el personal nu le-ar fi mâncat, însă nu se poate desolidariza, fiindcă dacă scria „așa sunteți voi, românii”, imediat își lua întrebarea „da’ tu ce ești, bă?”

Nu-i rămâne decât să arunce în luptă un emoticon plin de amărăciune, care să-i susțină cauza, însă din greșeală a postat unul vesel, care face cu ochiul și n-a mai știut cum să-l șteargă.

Până la urmă, poate că textul e greșit și emoticonul e bun, asta nu o vom afla niciodată.

2. Apartenența la sexul feminin. Se face prin susținerea cauzelor feminine. Prin mesaje pozitive. Doamnelor, sunteți obeze? Aveți păr sub braț? Nu vă place să purtați sutien? Nu vreți copii? Nicio problemă, toate suntem la fel. Și vom lupta ca să ieșim de sub opresiune.

3. Apartenența la sexul masculin. Nimicim orice ne stă în cale. Suntem atâââââât de puternici! Avem așa niște mașini frumoase, iar motocicletele noastre fac vroum-vroum. Am fost și la vânătoare și, ascunși în tufiș, am doborât trei mistreți, doi urși și un coleg de birou care ne enerva zilnic.

Postăm glume misogine cu orice ocazie. Suntem coooooli, bro!

4. Apartenența la partidul politic X, apartenența la grupul celor care cred în reîncarnare, apartenența la cei care mănâncă doar sparanghel. Etc. De fapt, de asta ne place pe Facebook: indiferent ce postăm, vom găsi imediat unii care ne vor da dreptate și vom înțelege că nu suntem niciodată singuri.

Ultimele articole

Articole similare