Donald Trump a răspuns în scris procurorului special Robert Mueller

Preşedintele american, Donald Trump, i-a transmis marţi răspunsurile sale scrise procurorului special Robert Mueller însărcinat cu ancheta asupra ingerinţei Rusiei în campania prezidenţială din 2016.

Marţi, “preşedintele a răspuns la întrebările scrise adresate de biroul procurorului special”, a declarat unul dintre avocaţii săi, Jay Sekulow, citat de mai multe media americane. “Preşedintele a răspuns în scris”, a precizat el.

“Este timpul ca această anchetă să se încheie”, a afirmat la rândul său un alt avocat al liderului de la Casa Albă, Rudy Giuliani, adăugând că preşedintele a dat dovadă de o “cooperare fără precedent”.

Robert Mueller caută să stabilească mai ales dacă a exista vreo înţelegere secretă între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump, relatează AFP citată de Agerpres.

Acesta din urmă a denunţat încă o dată, marţi, “o vânătoare de vrăjitoare”. “Nicio înţelegere secretă, nimic!”, a declarat Donald Trump din grădinile de la Casa Albă înainte de a pleca spre Florida unde va petrece Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving Day).

În urmă cu două săptămâni, preşedintele american l-a demis pe procurorul general al SUA, Jeff Sessions, şi l-a înlocuit temporar cu Matthew Whitaker care, în trecut, a făcut declaraţii critice la adresa anchetei efectuate de Robert Mueller.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare