Încheierea investigaţiilor în ancheta asupra atentatelor de la redacţia Charlie Hebdo

Judecătorii de instrucţie însărcinaţi cu ancheta asupra atentatelor de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo şi de la un supermarket kosher de la periferia Parisului, din ianuarie 2015, au anunţat marţi încheierea investigaţiilor, potrivit unor surse judiciare, citat de France Inter.

Cincisprezece persoane, majoritatea dintre ele aflate în arest preventiv, au fost reţinute în ancheta privind aceste atentate soldate cu 17 morţi, relatează AFP citat de Agerpres.

În cadrul unei reuniuni cu părţile civile în proces, desfăşurată la finalul lunii septembrie, magistraţii antiterorişti francezi îşi anunţaseră intenţia de a încheia rapid ancheta, în perspectiva unui proces care ar urma să dureze aproximativ trei luni, în anul 2020.

Ei evocaseră cu acel prilej identificarea unui posibil comanditar şi rolul central al unuia dintre suspecţi, ceea ce a adăugat circumstanţe agravante de ‘complicitate la asasinate teroriste’.

Aceste atacuri au fost primele dintr-un val de atentate islamiste fără precedent comise în Franţa, care s-au soldat cu 246 de morţi.

La 7 ianuarie 2015, fraţii Cherif şi Said Kouachi, islamişti radicali, au ucis 12 persoane în atacul de la redacţia Charlie Hebdo, înainte de a fi lichidaţi două zile mai târziu de forţele speciale antiteroriste franceze.

A doua zi, islamistul Amédy Coulibaly a omorât o poliţistă franceză la Montrouge, în apropiere de Paris. Pe 9 ianuarie 2015, Coulibaly a ucis patru bărbaţi, toţi evrei, într-o luare de ostatici la un supermarket kosher din estul Parisului. El a fost ulterior ucis în operaţiunea desfăşurată de poliţie pentru eliberarea ostaticilor.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare