Rusia va trimite o misiune pentru a verifica dacă Armstrong a ajuns într-adevăr pe Lună

Viitoarea misiune a Rusiei către Lună va include şi o verificare a faptului dacă SUA au ajuns într-adevăr pe Lună în 1969, a declarat sâmbătă şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin.

Răspunzând unei întrebări dacă NASA a aselenizat într-adevăr în urmă cu cinci decenii, Rogozin a declarat într-o înregistrare video postată pe Twitter că agenţia rusă „şi-a stabilit ca obiectiv să zboare şi să verifice dacă au fost acolo sau nu”.

În timp ce vorbea, Rogozin zâmbea superior şi ridica din umeri, remarcă dpa, care notează că teoriile conspiraţiei legate de aselenizarea americanilor sunt un lucru comun în Rusia.

Astronautul american Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe lună în iulie 1969, în plină ”cursă spaţială” în cadrul Războiului Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică.

În anii ’70 ai secolului trecut, Uniunea Sovietică a renunţat la programul său spaţial, după ce patru rachete destinate să ajungă pe Lună au explodat, informează dpa citată de Agerpres.

Anul trecut, Rusia a fost de acord să coopereze cu NASA pentru a crea o staţie spaţială care să orbiteze Luna. Staţia, numită Deep Space Gateway, va fi construită după modelul actualei Staţii Spaţiale Internaţionale (ISS), care orbitează Pământul, a anunţat Roscosmos anul trecut.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare