Paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol

Divorțul britanicilor de Uniunea Europeană continuă să fie un drum presărat de obstacole interne pentru că proiectul de acord negociat de premiera Theresa May este perceput în mod diferit, ori ca un succes limitat, ori ca un eșec umilitor.

Embed from Getty Images

Pentru adepții radicali ai ieșirii din Uniunea Europeană, precum fostul ministru al afacerilor externe Boris Johnson, acordul negociat de Theresa May transformă Marea Britanie într-o „colonie a Uniunii Europene”.

Pentru adversarii Brexitului, printre care și fratele lui Boris Johnson, Jo Johnson, fost ministru al treansporturilor în guvernul May, proiectul de acord nu satisface niciuna dintre promisiunile irealiste făcute populației de fratele său și de alți militanți anti-europeni în perioada referendumului din 2016.

Ca atare, ținând cont de datele reale, opțiunea de părăsire a Uniunii Europene care a obținut la referendum 51,9% din voturi, nu mai este valabilă și se impune un nou referendum.

Theresa May, ea însăși fostă susținătoare moderată a rămânerii în Uniunea Europeană, a respins categoric și scenariul despărțirii brutale de Uniunea Europeană și ideea unui nou referendum.

Pentru ea, acordul, negociat luni de zile cu tenacitate la Bruxelles reprezintă ”cea mai bună soluție posibilă, în interesul întregii țări” și nu se pune problema de reluare a negocierii la Bruxelles, cum îi cer unii miniștri, adepți radicali ai Brexit-ului.

Lupta ei de a i se recunoaște și accepta de către compatrioți succesul unei negocieri în care Marea Britanie nu putea obține desprinderea de Uniunea Europeană fără să facă anumite concesii importante echivalează cu o a doua negociere a acordului, dar pe palmn intern.

Și până la urmă guvernul, în care o treime dintre miniștri nu aprobă acordul, a trebuit totuși să recunoască evidența: obiectivul principal al despărțirii de Uniunea Europeană, care va deveni oficială în martie 2019, a fost atins. Marea Britanie va decide ea singură, în mod suveran politica de control a imigrației. Bruxelles-ul nu va putea face presiuni asupra ei spre a o sili să accepte anumite cote de imigranți, ea nu va fi legată de soluțiile Uniunii Europene cu privire la gestionarea crizei imigranților și, de asemenea, va avea criterii și proceduri proprii de acceptare a imigranților.

Va trebui în schimb să accepte o perioadă de tranziție până la sfârșitul anului 2020 în care nu va mai participa la luarea deciziilor colective privind Uniunea Europeană. Dar va continua să facă parte din uniunea vamală și din piața unică europeană. Hotărârile Curții Europene de Justiție vor fi respectate în continuare și în Marea Britanie până la sfârșitul perioadei de tranziție, iar Irlanda de Nord, dată fiind granița ei cu Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, va continua să rămână aliniată la anumite reguli europene care nu vor mai fi aplicate în celelalte provincii britanice.

De asemenea, factura pe care Marea Britanie va trebui să o achite la despărțirea de UE se ridică la circa 40 de miliarde de euro

La sfârșitul perioade de tranziției, așadar la începutul lui 2021 despărțirea de Uniunea Europeană, pronunțată în martie 2019 va deveni reală în toate domeniile.

Vor rămâne totuși unele dificultăți de soluționat – și o posibilă continuitate dacă nu vor fi găsite soluțiile adecvate – în problema Irlandei de Nord, provincie care altminteri la referendum a votat, la fel ca și Scoția, majoritar împotriva Brexitului.

Theresa May, criticată și în sânul propriului partid, și de unii dintre miniștrii săi, și de o mare parte a populației care susține și ea ideea unui nou referendum, va trebui să se confrunte doi ani – 2019 și 2020 – cu această ambivalență a paharului pentru unii pe jumătate plin, pentru alții, pe jumătate gol.

Cert este, și puțini contestă asta, că o inflexibilitate totală și o despărțire arogantă de Uniunea Europeană ar fi adus mari dezavantaje tuturor și, cum spunea președintele Consiliului Europei, Donald Tusk, în martie 2017, mai ales Marii Britanii.

Dar rămân intratabili politicienii obsedați de propria carieră politică, pentru care perioadele tulburi, punctate de crize economice și sociale, sunt propice pentru intrarea în lupta politică și pentru manipularea mulțimilor de alegători în favoarea lor. Pentru aceștia, acordul negociat de echipa Theresei May este într-adevăr un eșec major fiindcă le-a anulat posibilitatea să se manifeste ca salvatori providențiali.

Pentru ei paharul nu mai este jumătate plin, ori jumătate gol, ci cu totul gol. Susținătorul cel mai înfocat și mai retoric al Brexitului, deputatul în Parlamentul European Nigel Farage, a fost cel dintâi britanic care l-a contactat pe Donald Trump în 2016 ca să-l felicite pentru câștigarea alegerilor. Și ca să-i solicite un post de ambasador în Statele Unite.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare