Ședință solemnă în Parlamentul României pentru Centenar. Principalele declarații

Parlamentul României s-a reunit într-o ședință solemnă, dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri. La şedinţa solemnă sunt prezenţi, alături de senatori şi deputaţi, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, precum şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

De asemenea, la eveniment iau parte şi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, dar şi Custodele Coroanei Române, Margareta.

Iată principalele declarații:

Klaus Iohannis, președintele României

“Doamnelor şi domnilor parlamentari şi guvernanţi, ascultaţi vocea românilor, recuplaţi-vă la interesele naţionale, ridicaţi-vă la demnitatea Centenarului şi nu îl dezonoraţi. Luaţi exemplul anului 1918: România îşi atinge potenţialul său doar atunci când politicienii sunt inspiraţi de năzuinţele oamenilor şi ghidaţi de un proiect naţional. România trebuie să ţintească tot mai sus, ca naţiune liberă, ca stat performant, în slujba cetăţenilor săi, nu să îşi piardă direcţia şi să devină captivă lipsei de viziune a câtorva politicieni fără simţul guvernării democratice. Printre cele mai mare idealuri ale Marii Uniri au fost respectul legii şi libertatea individului. Sunt idealuri care şi azi mobilizează societatea românească şi prin urmare trebuie să mobilizeze şi acţiunea forului suprem al acestei naţiuni, care e Parlamentul României”, a spus Iohannis.

„Este încă timp să reveniţi asupra unor legi care nu au nici susţinerea oamenilor şi nici nu corespund standardelor europene de drept. Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor, pentru care sunt atât de respectaţi în UE, nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legi ale justiţiei şi cu modificări ale codurilor penale care sunt incongruente cu o democraţie veritabilă. Sunt atât de multe probleme care îşi aşteaptă rezolvarea şi asupra cărora românii îşi doresc să vă aplecaţi, de la readucerea la performanţă a marilor sisteme publice, la eficientizarea administraţiei publice şi modernizarea infrastructurii”, a mai spus președintele României

Viorica Dăncilă, premierul României

“Vin astăzi în Parlament la şedinţa solemnă a Centenarului Marii Unirii în calitate de prim-ministru cu un mesaj de pace şi unitate pe care-l adresez tuturor românilor. Centenarul este despre sărbătorirea idealului naţional, despre rememorarea faptelor înaintaşilor noştri care au reuşit să canalizeze forţa şi energiile acestui popor, despre valorile, principiile şi credinţa care au unit românii şi despre omagierea faptelor de eroism ale celor care s-au jertfit pentru români şi România Mare.

Ca prim-ministru, am încredere în capacitatea întregii societăţi româneşti de a urma exemplul celor care au crezut în viitorul României şi am convingerea că Centenarul trebuie să unească, pentru că avem o datorie sacră, să transmitem copiilor noştri această moştenire de seamă primită de la înaintaşii noştri acum 100 de ani, iar societatea românească are suficiente resurse pentru realizarea acestui important obiectiv”, a declarat Viorica Dăncilă.

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților

„Trebuie să încetăm acest război între români şi români pe care îl ducem de prea multă vreme în afara ţării şi în interiorul ţării. Vă asigur că nu asta vor cei care ne-au votat pe toţi. Ca şi dvs, eu ţin la ţara mea, iubesc România şi sunt pregătit, şi eu şi colegii mei, să colaborăm cu toată lumea în interesul naţiunii. Sunt convins că sunt mulţi care gândesc la fel în toate grupurile politice. Şi îi invit pe toţi să construim împreună o strategie pentru această ţară, îi invit pe toţi să construim o nouă strategie politică, o strategie românească în care să se regăsească marile obiective ale României”.

Dan Barna, USR

Am ajuns aici pentru că niciunul dintre noi nu a vrut să mai stea de-o parte și să vadă cum viitorul lui e decis de politicieni incompetenți. Azi, în fruntea României sunt Dragnea, Dăncilă sau Iordache

Dragi români, cred că norocul ni s-a terminat! Politicienii care au guvernat România după Revoluție nu au fost în stare să termine o autostradă, una singură, care să lege regiunile istorice, în 30 de ani de guvernare.

Acum o sută de ani, România mare era țara la care visaseră generații de români, dar azi 4 milioane de români sunt nevoiți să trăiască departe de țară

Norocul ni s-a terminat. Nu mai putem sta de-o parte. România centenară a fost creată de cei care nu au stat de-o parte. Azi e rândul nostru, antreprenori, medici, studenți, corporatiști, medici, toți cei care nu vrem să facem politică dar ne pasă de viitorul nostru și al României.  Nu mai stați de-o parte. Haideți să recâștigăm viitorul nostru. La mulți ani români, la mulți ani Basarabia, la mulți ani Bucovina.

Eugen Tomac, Mișcarea Populară

„A fost nevoie de curaj, viziune și unitate. Oare noi astăzi le mai avem? Actul unirii este model de unitate și demnitate. Oare astăzi le mai avem? Din păcate visul împlinit al românilor a fost scurt, Basarabia a fost pierdută, sute de mii de români au fost deportați. Aceste crime împotriva umanității nu trebuie uitate. Mii de români au fost asasinați pentru că au refuzat să devină cetățeni ai URSS. În numele acestor martiri avem obligația de a face dreptate. România arătă și astăzi așa cum au decis doi criminali: Hitler și Stalin. Unirea cu Basarbia este proiectul generației noastre”.

(în curs de actualizare)

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare